CNA a somat TVR 1 pentru afirmaţiile lui Dragoş Pătraru despre Martorii lui Iehova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa din 2 februarie, să someze public postul TVR 1 din cauza comentariilor realizatorului Dragoş Pătraru cu privire la organizaţia Martorii lui Iehova.

În ediţia din data de 16 noiembrie 2015 a emisiunii „Starea Naţiei“, Dragoş Pătraru a afirmat că organizaţia Martorii lui Iehova este „un cult religios criminal, finanţat de stat“, potrivit Mediafax

Mai exact, sub titlul „Când religia ucide!“, Pătraru a comentat o ştire referitoare la faptul că o tânără accidentată a murit la spital, în condiţiile în care părinţii ei ar fi refuzat transfuzia de sânge necesară intervenţiei medicale, din motive religioase. „(...) dacă un cult religios le interzice medicilor în anul 2015 să salveze de la moarte un pacient, acel cult religios este criminal. Aşadar, de ce finanţează statul criminali? Adică altfel decât plătindu-le timpul petrecut în puşcărie. Aaa, domnul stat român, ia vedeţi, poate vor şi ăia din Statul Islamic nişte bani, pentru că şi ei tot pe bază de religie pretind că acţionează“, a spus Dragoş Pătraru, referindu-se la Martorii lui Iehova.

Vicepreşedintele CNA, Răsvan Popescu, a considerat că o afirmaţie făcută de Dragoş Pătraru, respectiv „(...) este un cult recunoscut de statul român şi finanţat ca atare. Nu-i aşa că statul acesta care plăteşte de la buget culte ucigaşe?“, încalcă dreptul la informare corectă prevăzut de articolul 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor“.

Decizia de somare publică a TVR 1 a fost luată cu şase voturi „pentru“ (Răsvan Popescu, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Radu Herjeu şi Dorina Rusu), în timp ce Monica Gubernat şi Laura Georgescu au votat „împotrivă“, mai scrie Mediafax. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție