Cine sunt finaliştii Asia Express. O echipă a fost eliminată înainte de finală: „A fost o experienţă frumoasă şi brutală pe alocuri“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finaliştii „Asia Express – Drumul Elefantului“ au fost stabiliţi în urma unei serii de probe dure, iar una dintre cele mai îndrăgite echipe a fost eliminată.

CRBL şi Oase, Ruby şi Robert şi Cocuţa şi Bogdan sunt finaliştii sezonului doi „Asia Express – Drumul Elefantului“, în timp ce Şerban Copoţ şi George Vintilă au terminat proba pe ultimul loc şi au fost eliminaţi din competiţia de la Antena 1.

Cele trei echipe rămase în show vor ajunge pentru finala „Asia Express“ în Mumbai, unde vor avea de trecut ultimele teste pentru a câştiga marele premiu în valoare de 30.000 de euro. 

„Eu am venit aici din două motive: am văzut primul sezon şi am vrut să trăiesc această experienţă extraordinară şi mă bucură foarte mult faptul că această experienţă mă va ajuta să închei într-un mod admirabil cartea pe care am scris-o, Manualul exploratorului. Accidentarea lui Cosmin Seleşi a fost un moment de cumpănă pentru mine, a fost nedrept pentru toată lumea, dar am reuşit să mă regrupez având alături de mine un partener foarte echilibrat şi foarte bun, George Vintilă, alături de care am făcut lucruri tari. Pot spune că Asia Express este o experienţă frumoasă, epuizantă, brutală pe alocuri, te stoarce de emoţii, te pune în nişte ipostaze în care viaţa normală de acasă nu te pune. Asia Express e mult mai mult decât ce se vede la televizor“, a declarat Şerban Copoţ.

„Va rămâne o experienţă unică, un joc care s-a dovedit a fi foarte greu pe alocuri, însă o super experienţă. Sunt foarte liniştit şi mulţumit, mai ales că plec cu prieteni, ceea ce e cel mai important“, a adăugat George Vintilă. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €