Cine este actriţa care a imitat-o perfect pe Viorica Dăncilă la iUmor şi care este visul pe care speră să-l îndeplinească odată cu apariţia de la Antena 1 VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irena Boclincă FOTO Antena 1

Irena Boclincă, o actriţă în vârstă de 38 de ani din Republica Moldova, a impresionat în debutul noului sezon „iUmor“ cu o parodie a premierului Viorica Dăncilă.

Irena Boclincă a stârnit hohote de râs în debutul sezonului 6 „iUmor“ după ce a ţinut un discurs din postura premierului României

Juriul şi publicul nu au apreciat doar maniera inteligentă şi amuzantă în care celebrele gafe ale Vioricăi Dăncilă au fost incluse în momentul său, ci şi faptul că actriţa a imitat perfect gesturile, ţinuta şi coafura prim ministrului. 

Contactată de „Adevărul“, Irena Boclincă a oferit mai multe amănunte despre parcursul său profesional şi a dezvăluit motivul pentru care a decis să participe la „iUmor“.

Actriţa a declarat şi că reacţiile la parodia de la „iUmor“ au fost peste aşteptările sale şi spune că a ales-o pe Viorica Dăncilă pentru că i se pare un personaj ofertant: „La personajul Viorica Dăncilă cele mai importante detalii sunt coafura, timbrul vocal şi gesturile. Dacă ţii cont de aceste lucruri şi reuşeşti să intri în personaj, nu este dificil. Nu orice persoană poate fi parodiată. Trebuie să aibă acel «ceva» pentru a putea fi parodiată. Cu siguranţă sunt şi alte variante de personaje, trebuie să studiez «arena politic㻓.

Întrebată ce i-ar spune premierului dacă ar sta faţă în faţă, Irena a declarat scurt şi la obiect: „Vă mulţumesc că m-aţi inspirat pentru numărul de la iUmor“.

Irena Boclincă este originară din Chişinău, unde a absolvit  Academia de Arte, facultatea Teatru, şi unde timp de şapte ani a fost angajata Teatrului Naţional „Eugen Ionescu“. Ea s-a făcut remarcată prin numeroase roluri comice, dar şi prin interpretarea celebrei artiste franceze Edith Piaf.

În 2014, Irena a reuşit să câştige premiul pentru cel mai bun one woman show la Festivalul Internaţional Gala Star, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia“ din Bacău.

Un an mai târziu, actriţa s-a mutat în România şi a făcut un master la Iaşi în Artele spectacolului, timp în care a colaborat şi cu Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ şi a jucat într-un spectacol regizat de Radu Afrim, „Măcelăria lui Iov“.

În 2017, Irena Boclincă a venit în Bucureşti pentru alte proiecte, iar anul trecut a participat la show-ul „Românii au talent“, reuşind şi atunci să amuze spectatorii cu interpretarea unui personaj peltic. 

   

Ea a fost şi prima parteneră de scenă a lui Alexandru Arşinel după moartea Stelei Popescu, debutând în această formulă în aprilie 2018 la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Urschi, unde au readus în atenţia publicului sceneta „Limba maternă“, cândva jucată de Gheorghe Urschi şi Alexandru Arşinel.

În prezent, Irena colaborează cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti. În ceea ce priveşte participarea de la „iUmor“, actriţa ne-a mărturisit că a dorit să profite de oportunitate pentru a se face remarcată în speranţa că-şi va îndeplini un vis: „Fiind din Republica Moldova ,chiar dacă am activat şapte ani în teatru, aici, în Bucureşti, nu mă cunoaşte nimeni şi trebuie să mă promovez. Ar fi un vis împlinit dacă m-aş putea angaja într-un teatru din Bucureşti, să pot face ceea ce îmi place“.

Pentru a ajunge în finala „iUmor“, Irena Boclincă poate fi votată prin aplicaţia emisiunii până pe 24 februarie, la ora 16.00.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată