Care sunt cei mai bine plătiţi actori din serialul „Urzeala tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii din „Game of thrones/ Urzeala tronurilor“ au semnat un contract cu televiziunea HBO pentru „potenţialul“ sezon şapte al serialului şi au primit măriri salariale considerabile, cu această ocazie publicaţia „The Hollywood Reporter“ dezvăluind şi care sunt artiştii cu cele mai mari salarii din seria de succes.

Principalii actori din „Urzeala tronurilor“, care au încheiat contracte doar pentru şase sezoane, au semnat, recent, o renegociere ce include şi opţiunea realizării sezonului şapte, relatatează în exclusivitate „The Hollywood Reporter“.

În schimbul acestei opţiuni, reprezentanţii HBO au oferit măriri salariale substanţiale pentru sezoanele cinci, şase şi şapte, lucru ce-i plasează pe protagonişti în topul celor mai bine plătiţi actori de televiziune. 

Cu una dintre cele mai mari şi mai diverse distribuţii, serialul foloseşte un sistem special pentru a-ş recompensa actorii, după cum au declarat surse apropiate producţiei pentru „THR“. Astfel, categoria A, care îi include pe actorii Kit Harington (Jon Snow), Petre Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) şi Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister), este cea mai bine plătită. Din categoria B, în care sunt incluşi actori cu salarii mai mici, fac parte Natalie Dormer (Margaery Tyrell), Sophie Turner (Sansa Stark), Maisie Williams (Arya Stark) şi alţii, aceştia primind, de asemenea, măriri pentru sezonul şapte.

„Urzeala tronurilor“, bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire“, semnată de George R. R. Martin, este cea mai populară producţie HBO din toate timpurile, ultimul episod din sezonul patru fiind urmărit de peste 7,1 milioane de telespectatori. Totodată, serialul a primit 19 nominalizări la premiile Emmy, inclusiv la categoriile Cel mai bun serial-dramă, Cel mai bun actor (Peter Dinklage) şi Cea mai bună actriţă (Lena Headey).


Ştiri pe aceeaşi temă:

Ce măsuri au luat producătorii HBO pentru a filma în taină o scenă nud din serialul „Urzeala tronurilor“ Scena-cheie din următorul sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, în care actriţa Lena Headey, interpreta reginei Cersei Lannister, apare nud, a fost filmată timp de patru zile, producătorii HBO cheltuind 50.000 de dolari pe zi pentru a o ţine „secretă“, lucru pe care nu l-au reuşit, după cum scrie TMZ.com.

FOTO VIDEO Cine sunt noii actori din serialul „Urzeala tronurilor“ Fanii serialului „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor“ ştiu deja că o mare parte din acţiunea următorului sezon se va desfăşura în ţinutul Dorne. Cei care sunt cu un pas înainte şi au citit romanele semnate de George RR Martin ştiu şi care vor fi noile personaje. Dar acum ştim şi cine vor fi actorii care vor păşi în Cele Şapte Regate.

„Urzeala tronurilor“, un fenomen ce a trecut graniţele TV A adus atâta moarte încât a scandalizat opinia publică, a născut replici ce fac astăzi parte din limbajul urban, iar personajele sale sunt copiate în viaţa reală. Este cel mai de succes serial din istoria HBO, dar şi cel mai piratat serial din lume. „Urzeala tronurilor“ a devenit un fenomen cu o coordonată socială mult mai importantă decât pare la prima vedere. Deşi sezonul patru a ajuns la final, fenomenul creat de George R.R. Martin continuă.

Mai multe pentru tine:
FCSB a bătut-o și pe UTA, și pe soțul Steluței. Campioana, cea mai clară victorie a sezonului
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România