Bendeac, înlocuit de Connect-R în juriul de la „România dansează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Connect-R este noul membru al juriului de la show-ul „România dansează“, difuzat la Antena 1. Acesta l-a înlocuit pe Mihai Bendeac, care a părăsit juriul după un concflict cu trustul Intact. Pe numele său real Ştefan Mihalache, îi va avea colegi pe Monica Petrică şi pe CRBL.

„Primul meu contact cu o formă de artă a fost dansul, la vârsta de doar 8 ani, iar artistul care m-a influenţat cel mai mult a fost Michael Jackson. Am fost primul copil care a făcut moonwalk-ul (celebrul dans al lui Jackson – n.r.). Apoi mi-am învăţat toţi prietenii“, a declarat Connect-R.  Artistul a făcut parte din grupul Primăvara, unde a  fost selecţionat în urma unui casting la care s-au prezentat peste 100 de copii.

Ca membru al juriului de la „România dansează“, Connect-R e hotărât să nu puncteze foarte mult dificultatea tehnică, ci să pună accent pe atitudine. „Aşa cum spunea şi Usher, dansul se face 50% din faţă. Dacă nu transmiţi emoţie, dacă nu ai atitudine, restul nu mai contează“, crede cântăreţul.

„Nu voi menaja pe nimeni, însă n-am de gând să fiu nici cel mai dur. Probabil voi avea o mică sensibilitate la copii, contextul mă împinge în această direcţie“, mai spune Connect-R, care va deveni în curând tătic.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile