Antena 1 schimbă după 19 ani sloganul „Mereu aproape“: care este noul mesaj şi cum arată noua grafică VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Antenei 1 au anunţat că postul va avea o nouă grafică, iar sloganul „Mereu aproape“ va fi modificat.

Începând din 28 august, când va debuta grila de toamnă, Antena 1 va avea o nouă grafică. Mai mult, sloganul „Mereu aproape“, vechi de 19 ani, potrivit Paginademedia.ro, se va transforma în „Mereu cu tine“. 

„Telespectatorii devin vedete în noua identitate a staţiei, fiind protagoniştii noilor execuţii alături de cele mai mari staruri Antena 1.  Mesajul acestei toamne integrează perfect şi zona digitală, simboluri din tot ceea ce înseamnă lumea mobilă şi virtuală regăsindu-se în conceptul noii grafici. Conţinutul  oferit de Antena 1 depăşeşte zona de TV şi ajunge  într-o proporţie foarte mare în on-line, pe site-urile grupului şi pe Antena Play“, au precizat reprezentanţii Antena 1 într-un comunicat. 

Noua grafică a staţiei a fost dezvoltată de către departamentul de design al Antena Group, concept coordonat artistic de Cristi Mare şi Radu Bogdan. ID-urile de post care marchează mesajul „Mereu cu tine“ au fost realizate de echipa de producţie Antena Group, coordonată de Ştefan Soare şi Vali Moroianu, regizor Cătălin Bugean, concept dezvoltat de echipa de creaţie Antena Group, reprezentată de Radu Cimpoeşu - Head of Copy, Cristi Mare – Senior Art Director şi Radu Bogdan – Head of Design.

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Promo Antena 1, grila de toamna from Jul on Vimeo.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete