Antena 1, amendată de CNA cu 40.000 de lei pentru ediţii „iUmor“, inclusiv una în care se mima actul sexual cu un urs panda din pluş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antena 1 a fost amendată cu 40.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), joi, pentru mai multe ediţii ale emisiiunii „iUmor“ difuzate în perioada noiembrie - decembrie 2016, în una dintre aceste ediţii fiind prezentă o concurentă care a mimat actul sexual cu un urs panda din pluş, informează News.ro.

Ce au incriminat membrii CNA 

Televiziunea a fost amendată pentru ediţii ale emisiunii „iUmor“ difuzate pe 6, 13 şi 20 noiembrie 2016 şi 4 şi 11 decembrie 2016, scrie News.ro

Amenda a fost propusă de Radu Herjeu şi a fost votată de şase dintre cei 9 membri CNA prezenţi la şedinţă – Radu Herjeu, Florin Gabrea, Monica Gubernat, Viorel Buda, Gabriel Tufeanu şi Dorina Rusu. Orsolya Borsos, Răsvan Popescu şi Radu Cristea au fost împotrivă.

„Dincolo de toate valorile pe care le avem vizavi de umor, faptul că duminică de duminică, la ora 22.00, poţi vedea scene de sex oral între un urs şi o domnişoară mie mi se pare de netolerat. Faptul că la o emisiune la care se uită mulţi minori auzi cuvântul «penis»» din 5 în 5 minute şi îl mai auzi şi pe corespondentul lui popular, pentru ca bipul... Să fim serioşi, ştie toată lumea ce spune Cheloo din 3 în 3 minute, ştie toată lumea ce spune Bendeac din 3 în 3 min sau cei de pe scenă. Încalcă foarte grav legislaţia privind protecţia minorilor“, a spus Radu Herjeu. 

El a adăugat: „În afară de scena cu desenatorul cu penisul, eu nu îmi amintesc să mai fi discutat despre «iUmor». Faptul că noi în toată această perioadă, deşi emisiunea este la fel, noi nu ne-am aplecat asupra acestei emisiuni, cred că modul în care se desfăşoară ea astăzi şi nivelul la care au coborât scenele este un rezultat direct a acestei neimplicări a CNA în această privinţă. Vă amintesc că a scăpat şi aia cu desenatorul“.

Radu Cristea a propus o amendă de 20.000 de lei. Ambele propuneri de sancţionare au fost formulate în baza articolelor 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului şi 18, literele a şi b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Ce spune legea CNA 

Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective - prevede articolul 39 din Legea audiovizualului. 

Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00 - 23.00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; b) scene de sex, limbaj sau comportament obscene, arată articolul 18, literele a şi b.

Ediţia „iUmor“ din 6 noiembrie 2016 a fost reclamată pentru limbaj nepotrivit şi „glume de natură sexuală mult prea explicite“, iar cea din 13 noiembrie 2016 a fost reclamată pentru că a fost omisă „cenzurarea unei înjurături“ spuse de Cheloo.

Ediţia din 20 noiembrie 2016 a fost reclamată la CNA pentru un „vocabular exagerat de vulgar“. „Nu credeam vreodată că ajung să plătesc să văd şi să aud asemenea grozăvii“, arată sesizarea.

Tot pentru limbaj a fost reclamată şi ediţia din 4 decembrie 2016. „Aş spune chiar şi nivelul vulgar, golănesc al modului în care membrii juriului tratează sau analizează candidaţii concursului, până şi modul în care râd de prostia candidaţilor e unul exagerat“, se mai arată în reclamaţie.

Ediţia din 11 decembrie 2016 a fost reclamată pentru că a prezentat o concurentă care a mimat actul sexual cu un urs panda de plus în mprime natural.

În cadrul emisiunii iUmor, din data de 11 decembrie 2016, ora 10.08, o concurentă din Canada - Bon Bon Bombay - a prestat un număr comic, dansând pe fondul unei piese muzicale cu un urs panda din pluş, în mărime naturală. Cu această ocazie, artista a ironizat/ mimat relaţia cu o persoană reală, inclusiv gesturile de tandreţe, sărutări şi chiar actul sexual, arată raportul de monitorizare. 

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG