Andreea Mantea şi Bursucu pleacă iar în căutare de zestre, în noul sezon al emisiunii „Se strigă darul“, la Kanal D

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreea Mantea şi Bursucu au parte de noi aventuri în noul sezon al emisiunii FOTO Kanal D

Nunţile de poveste, emoţiile uriaşe şi energia incredibilă  revin la Kanal D odată cu un nou sezon „Se strigă darul“, începând din 21 mai, în fiecare duminică, de la ora 20:00, la Kanal D, transmite postul de televiziune într-un comunicat.

Andreea Mantea şi Bursucu se întrec din nou în a aduna cât mai multe daruri pentru miri,  colindând ţara în lung şi în lat, căutând cele mai sectaculoase tradiţii şi fiind martori în cele mai frumoase momente din viaţă însurăţeilor şi a familiilor acestora.

Începând de duminică, 21 mai, de la ora 20:00, telespectatorii îi vor putea urmări pe cei doi îndrăgiţi prezentatori în ipostaze inedite, oferind momente memorabile celor prezenţi la evenimentele unice din viaţa mirilor.

„Deja am început filmările pentru noul sezon şi nu vă pot spune decât că distracţia, emoţia şi tradiţiile pe care le-am văzut la fiecare nuntă vor face din fiecare ediţie un adevărat festival al bucuriei. Ne bucură că putem fi alături de tinerele cupluri la cel mai important eveniment al vieţii lor“, a spus Bursucu.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon „Se strigă darul!“ sunt în toi, iar viitori însurăţei care vor să îi aibă parte de spectacolul televizat alături de cei doi prezentatori se pot înscrie la casting, pe adresa de e-mail sestrigadarul@kanald.ro.

„E dificil să alegem nunţile la care să mergem pentru a-i ajuta pe viitorii miri pentru că fiecare poveste care vine pe adresa redacţiei este impresionantă. Mă emoţionez de fiecare dată când asist la tradiţiile prezente la fiecare eveniment în parte, la momentele atât de sensibile dintre mame şi fiice, la poveştile de iubire care îi leagă pe îndrăgostiţi. De fiecare dată mă cuprinde o avalanşă de emoţie şi bucurie“, a spus Andreea Mantea.

Nu rataţi premiera noului sezon al emisiunii „Se strigă darul!“, duminică, 21 mai, de la ora 20:00, numai la Kanal D. 

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”