Analiză ANALIZĂ B1 TV, postul telespectatorilor de peste 65 de ani. Digi24, televiziunea publicului cu studii superioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiza realizată de site-ul paginademedia.ro şi agenţia de media BPN a scos la iveală caracteristici generale, dar şi particularităţi în funcţie de fiecare staţie

B1 TV este televiziunea care are publicul cel mai în vârstă, iar Digi24 este postul de ştiri cu procentul cel mai bun al oamenilor cu studii superioare care privesc la acest canal. Acestea sunt doar două concluzii ale unui studiu întreprins de agenţia de media BPN în colaborare cu site-ul paginademedia.ro.

Te-ai întrebat vreodată care este profilul unui telespectator care priveşte la cele mai importante posturi de ştiri din România? Cine sunt cei care privesc aceste canale? Ce vârstă şi ce studii au ei? Dar ca este mediul de provenienţă? La toate aceste întrebări, site-ul paginademedia.ro a găsit răspunsuri odată cu publicarea unei analize a profilului telespectatorilor realizată cu sprijinul agenţiei de media BPN. Posturile de ştiri analizate au fost Digi24, B1 TV, Antena 3, România TV şi Realitatea TV.

În general, publicul tuturor staţiilor de ştiri este unul în vârstă, categoria predominantă fiind cea de peste 65 de ani. Publicul Antenei 3 este format majortar din oameni de peste 55 de ani, în proporţie de 72%, fiind urmat îndeaproape de B1 TV cu un procent de 70%. Cele două posturi se detaşează după ponderea cea mai mare a publicului în vârstă. Astfel, B1 are cel mai mare procent de public de peste 65 de ani, 44,5% din telespectatori, urmat de Antena 3 cu aproximativ 43%. România TV are un public de peste 65 de ani cumulat într-un procent de 30%, iar Realitatea TV de 35%.

Pe segmentul 35-44 de ani, B1 TV are o reprezentare de 12,6%, iar Antena 3 de 4,7%. De altfel, Antena 3 are cea mai slabă reprezentare pe zona 35-44 de ani dintre toate posturile de ştiri. La Digi 24 categoria de vârstă peste 65 de ani este cel mai slab reprezentată (27,7%), faţă de celelalte canale de ştiri. Postul de ştiri al RCS are cel mai bun procent şi pe intervalul 35-44 de ani (14,6%), arată paginademedia.ro.

Statistici în funcţie de diverşti indicatori SURSĂ paginademedia.ro

România TV conduce la publicul cu studii generale

După categoria sex, postul la care se observă cea mai mare diferenţă între bărbaţi şi femei este Digi 24: peste 60% din telespectarii staţiei sunt bărbaţi. Urmează Realitatea TV, cu 56% public masculin. La B1, diferenţa este mult mai mică, 51% bărbaţi. În schimb, Antena 3 şi România TV au deopotrivă bărbaţi şi femei, cu un foarte mic avantaj pentru publicul feminin, uşor peste 50%.

La capitolul educaţie, România TV conduce detaşat pe categoria publicului care are doar studiile din şcoala generală: o proporţie de 27%. La celălalt pol, Digi24 are o consistenţă în ceea ce priveşte publicul cu studii superioare, 40%, şi doar 13% din telespectatori au studii generale, mult sub celelalte canale de ştiri. B1 TV înregistrează pe secţiunea publicului cu studii superioare un procent de 34%, Antena 3 de 29%, iar România TV, postul cu orientare tabloidă, aproximativ 21%.

România TV şi Realitatea TV, lideri la ţară, Antena 3, la Capitală

După reşedinţă, România TV se remarcă la publicul rural: peste jumătate din publicul postului este de la ţară, un procent asemănător fiind înregistrat şi de Realitatea TV. De altfel, peste 60% din publicul celor două posturi vine de la ţară şi din oraşele mici. Pe de altă parte, Digi 24 şi Antena 3 au cele mai mici procente ale publicului din mediul rural, în jur de 30%. Antena 3 are cel mai bun procentaj pentru Bucureşti: aproape 15%, de aproape două ori mai mult decât România TV şi Realitatea TV. Şi Digi are o cifră bună pentru Capitală, aproximativ 12%, chiar dacă postul operatorului este disponibil doar pe reţeaua RCS&RDS.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie