Teatralitatea baletului în spectacolul „Dracula“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima întâlnire cu Compania de dans „Vortice“, primul spectacol prezentat în actuala ediţie a Festivalului pe scena Operei Române din Bucureşti, a fost „Dracula“.

Articol realizat de: Liana Tugearu

Începând cu un nume de legendă pentru dansul secolului XX, acela al lui Maurice Béjart, Întâlnirile JTI, datorate companiei Japan Tabacco International, ne-au dat prilejul să urmărim la Bucureşti, încă din anul 2000, o serie întreagă de spectacole de dans modern de mare valoare. În cadrul actualei ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu“, JTI ne prilejuieşte cea de-a paisprezecea Întâlnire, de astă-dată cu o companie de dans portugheză, „Vortice Dance Company“, care ne oferă două spectacole, în coproducţie cu Baletul din Macedonia. Întâlnirea este însă parţial o reîntâlnire, deoarece coregrafii şi creatorii acestei companii, Cláudia Martins şi Rafael Carriço au mai fost în România de două ori, dar fără propria lor companie.

Prima dată au venit în 2002, când au conceput pentru dansatorul Răzvan Mazilu o foarte frumoasă compoziţie, Bolero. Regele pierdut, prezentată pe scena Teatrului Odeon, iar a doua oară în 2007, în dublă calitate de coregrafi şi interpreţi, ca invitaţi ai aceluiaşi Răzvan Mazilu, pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în cadrul unui amplu recital, Dance Energy, dat în beneficiul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti.

Prima întâlnire cu Compania de dans „Vortice“, deci primul spectacol prezentat în actuala ediţie a Festivalului pe scena Operei Române din Bucureşti, a fost Dracula. Această creaţia a celor doi artişti portughezi, care lucrează întotdeauna în tandem, este integral opera lor, ei fiind cei care au gândit regia şi au conceput coregrafia, în timp ce scenografia, videografia şi sunetul sunt semnate de Rafael Carriço, iar costumele îi aparţin Cláudiei Martins. Dansatori în plină formă, ei se integrează şi interpreţilor companiei, din care mai fac parte Jorge Libôrio, Maria Diogo, Rafaela Reis, Angela Bacellar, Luz Bacellar, Joana Puntel, Fábio Simôes, Renato Vieira, Anna Kurlikova, Sara Silva şi Tiago Coelho. Spectacolul este compus într-o suită de momente coregrafice, inspirate în principal din cartea lui Bram Stoker, dar şi din alte povestiri şi legende, realizate pe un colaj precumpănitor din muzică de Wojciech Kilar, dar şi din Rachmaninov şi Lou Red.

Spectaculozitate şi ingeniozitate

Aşa cum constatasem şi la contactele anterioare cu cei doi coregrafi portughezi, în stilul lor neoclasico modern se împleteşte vocabularul clasic, în care au fost formaţi, cu mişcări ivite din propria lor fantezie, dezvăluind diverse posibilităţi de expresie corporală. Spectacolul Dracula s-a dorit să fie un spectacol total, un amestec de dans, text citat sau pus în valoare teatral, muzică, proiecţii cu imagini în mişcare, lumini şi costume cu rol de prim-plan, culorile adecvate subiectului fiind alb, negru şi roşu. Dacă decorul, simplu, o creangă desfrunzită, sugera uscăciunea de fond a personajelor care se agitau în scenă, în schimb rochiile imense, una roşie si cealaltă albă, integrate mişcării scenice nu numai prin dansul personajului care le purta, dar şi prin alte personaje ascunse sub volanele metrajelor ample, au devenit adevărate rochii-personaj. Lumina, de asemenea a avut un rol important în conturarea şi reliefarea musculaturii corpurilor bărbăteşti semi-nude, atârnate ca nişte lilieci pe o bară, sau închise în colivii. Deci s-a mizat, în primul rând, pe spectaculozitate teatrală, ideile regizorale ingenioase fiind numeroase. Dar ele au fost doar în parte puse în valoare deoarece capacitatea de creaţie pur coregrafică a celor doi autori portughezi este modestă, cu mult sub puterea creativă a altor invitaţi ai JTI. Să-l amintim numai pe Nacho Duato, ca să ne păstrăm în aceeaşi arie iberică.

Dar să aşteptăm şi alte faţete ale creaţiei celor doi coregrafi portughezi, Cláudia Martins şi Rafael Carriço, care ne vor prezenta, tot în această săptămână, alt spectacol, cu posibil alte valenţe.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?