Prietenie… şi dragoste pentru muzică

„Tharice Virtuosi“  a susţinut luni seară, la Ateneu, un program aparent eterogen, dominat de o notă de lirism, de cantabilitate şi chiar de romantism, deşi compoziţiile acopereau trei secole de muzică.

Un text de Olga Grigorescu

În interviul său publicat în ziarul Festivalului, Liviu Prunaru spunea că programul formaţiei „Tharice Virtuosi“, pe care o conduce şi cu care a concertat la Ateneu în după amiaza zilei de 31 august, a stat sub semnul „prieteniei“, în sensul că a fost gândit ca toţi cei zece instrumentişti să parti-cipe în mod egal, atât ca membri ai ansamblului, cât şi ca solişti

Aceasta pentru că îi uneşte o veche prietenie, începută pe băncile Academiei „Menuhin“ de la Gstaad, unde cu toţii s-au format (sub îndru-marea renumitului Alberto Lysy), o sinceră dragoste pentru muzică şi de asemenea pentru că ei sunt cu toţii instrumentişti de cea mai înaltă clasă, cu sunet amplu, mătăsos, strălucitor. Ne-a făcut să ne simţim mândri că formaţia de prestigiu are în componenţa sa trei valoroşi violonişti români, care sunt la ora actuală şi concertmaiştri în mari orchestre europene. (Liviu Prunaru la Concertgebouw din Amsterdam, Bogdan Zvorişteanu la Suisse Romande din Geneva, Vlad Stănculeasa la Orchestra din Göteborg)

O adevărată formaţie de solişti, în acelaşi timp unitară în gândire şi concepţie stilistică, fapt reflectat de întreg programul prezentat; un program aparent eterogen, dar de fapt, dominat de o notă de lirism, de cantabilitate şi, aş zice, chiar de romantism, deşi compoziţiile acopereau trei secole de muzică.

Virtuozi de prim rang

Au fost interpretate două lucrări din epoca Barocului, Concertul în Fa major, F1, pentru trei viori şi ansamblu de coarde de Antonio Vivaldi şi Sonata în Sol major pentru două violoncele de Jean-Baptiste Barrière. În prima, am admirat verva, energia, dar şi generozitatea cantilenei redate de cei trei solişti, Bogdan Zvorişteanu, Valentina Svyatlovskaya şi Vlad Stănculeasa, luminozitatea şi frumuseţea sunetului lor. Partitura franceză a beneficiat de interpretarea a doi virtuozi de prim rang, violonceliştii Stanimir Todorov şi Pablo de Naveran, impecabilă din punct de vedere stilistic, vibraţie moderată, ornamentaţie adecvată şi mult nerv, mai ales în impetuosul final.

O altă calitate a programului susţinut de formaţia „Tharice“ a fost că ne-a oferit ocazia să auzim lucrări rar prezente în concert. „Lamento“ de Frank Bridge (mentorul lui Benjamin Britten) a pus în valoare timbrul generos, cald şi învăluitor al celor două viole mânuite de Ettore Causa şi Sophia Reutter. Compozitorul, el însuşi violist, a ştiut să exploateze resursele de expresivitate şi uneori virtuo-zitate ale acestor instrumente, într-un dialog strâns cu o subtilă polifonie.

„Poante“ instrumentale

Duetele pentru viori de Dmitri Şostakovici (cu adaptarea acompaniamentului de pian pentru coarde) reprezintă o muzică de divertisment, lejeră, aş zice chiar de salon, dar nelipsită de farmec şi unele „poante“ instrumentale tipice pentru ironia compozitorului. Liviu Prunaru şi Bogdan Zvorişteanu ca solişti au cules aplauze binemeritate pentru interpretarea lor.

Un punct culminant în program l-a constituit audiţia poemului „Amitié“ op. 26 pentru două viori şi coarde, o lucrare mai puţin cunoscută de Eugène Ysaÿe, în prelucrarea compozitorului Dan Dediu. Discursul variat, dominat de largi efuziuni lirice, poetice, în alternanţă cu momente mai dramatice, tensionate, nuanţele impresioniste pe alocuri ne-au stârnit interesul pentru această partitură şi datorită evoluţiei solistice a celor doi violonişti, Liviu Prunaru şi Valentina Svyatlovskaya, de mare rafinament şi o cuceritoare paletă coloristică .

Două lucrări ale lui Max Bruch au putut fi auzite în programul formaţiei „Tharice“, şi acestea rar auzite: Andante, prima parte din Dublul Concert în mi minor pentru vioară, violă şi orchestră – solişti Oleg Kaskiv şi Ettore Causa – redată cu eleganţă şi patos romantic, apoi, în finalul programului, Octetul în Si bemol major, opus postum. O lucrare amplă care evidenţia omogenitatea, plinătatea şi cursivitatea sonorităţilor formaţiei, dar şi o mulţime de participări solistice de reală virtuozitate.

Aplauze îndelungi au răsplătit realizarea acestui concert de înaltă ţinută artistică. Cele două bisuri, Bagatela de Ion Scărlătescu, în adaptarea foarte reuşită, plină de culori a lui Ioan Dobrinescu, şi Tema cu variaţiuni a lui Nicolò Paganini au încununat programul prin noi străluciri instrumentale.