Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, dirijată de Vladimir Jurowski, va interpreta Enescu, Brahms şi Katzer, la Sala Palatului, pe 5 septembrie

Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, dirijată de Vladimir Jurowski, va concerta joi, 5 septembrie, de la 19.30, la Sala Mare a Palatului. În program, vor fi lucrări de Georg Katzer, Johannes Brahms şi George Enescu. Vor participa Corul Filarmonicii "George Enescu", condus de Iosif Ion Prunner, şi Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos.Solistă va fi violonista Julia Fischer.

Text de Olga Grigorescu

Acum câteva luni a încetat din viaţă, la 84 de ani, compozitorul Georg Katzer (1935-2019), unul dintre pionierii muzicii de avangardă din fosta Republică Democrată Germană, totodată profesor la Academia de Arte din Berlin. De-a lungul unei cariere prodigioase, Georg Katzer a abordat mai toate tehnicile componistice ale secolului XX – serialismul, aleatorismul, colajul, sonorităţile electronice. De altfel, începând din anul 1986, a reuşit să întemeieaze şi să conducă Studioul de muzică experimentală şi electronică de pe lângă Academia de Arte din Berlin, în timpuri când asemenea activităţi nu erau agreate de regimul communist. A ocupat funcţii importante în organismele muzicale şi după reunificarea Germaniei, iar pentru contribuţiile sale la promovarea culturii, Georg Katzer a primit numeroase distincţii, printre care Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în 2003 şi Premiul Autorilor Germani de Muzică – secţia creaţie experimentală – în 2012.

Lucrarea „Discorso”, compusă în 2018, i-a fost comandată lui Georg Katzer pentru a fi prezentată, în primă audiţie, ca „preludiu” la Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven, într-un program de sfârşit de an al Orchestrei Radiodifuziunii din Berlin dirijate de Vladimir Jurowski. Această alăturare s-a dorit a fi un dialog peste timp între generaţii, lucrarea lui Georg Katzer având ca temă înfruntarea de idei, cu contraste dure şi rupturi, apoi armonizări sonore într-un discurs captivant.

Ca şi în concertele pentru pian, în Concertul în Re major op. 77 pentru vioară şi orchestră, Johannes Brahms (1833-1897) nu a urmărit latura spectaculoasă a partidei solistice, ci a implicat-o într-un intens travaliu simfonic împreună cu ansamblul, păstrându-i în acelaşi timp desenul variat, colorat, profund în semnificaţii expresive. Compus în 1878, concertul i-a fost dedicat de Brahms prietenului său, celebrul violonist Joseph Joachim, care i-a şi dat unele sfaturi legate de elementele tehnice ale scriiturii solistice.

Structura concertului este cea tradiţională, în trei mişcări. Tema întâi a primei părţi Allegro non troppo, în formă de sonată, simplă şi intimă ca expresie, se aude chiar din deschiderea lucrării; urmează apoi o serie de motive derivate din aceasta, cu caracter schimbat, într-o destul de lungă expunere orchestrală. În mod original, vioara solistă intră în discurs cu un fel de cadenţă după care intonează prima idee, o comentează, ajungând însă tot ea să expună şi cea de a doua temă, mai pasională. Dezvoltarea cu multiple transformări tematice şi armonice, apoi repriza sunt construite armonios, alternând lirismul cu tumultul, extazul cu exploziile triumfale. Partea a II-a, Adagio, se derulează pe schema unui lied ABA, dar ceea ce îl singularizează este minunatul solo de oboi, din debut. În continuare, cântul vibrant al viorii este punctat şi de replici ale cornilor, clarinetului, flautului. Un rondo plin de nerv, se dezlănţuie în ultima mişcare, Allegro giocoso, ma non troppo vivace, captivând nu numai prin caracterul capricios al temelor, dar şi prin formulele ritmice foarte variate.

Simfonia a III-a în Do major op. 21 de George Enescu (1881 – 1955) a fost începută în anul 1916 şi terminată în 1918. Compusă deci în plin război, era inevitabil ca dramaticele evenimente de atunci să nu se reflecte şi în muzica sa.

Prima parte, Moderato un poco maestoso, începe aproape şoptit, ca un fel de presimţire a tragediei ce avea să se dezlănţuie. Două zone tematice deosebite între ele şi totuşi înrudite se impun: prima, tensionată cu ample comentarii în plenul orchestrei, cealaltă lirică, visătoare, mai transparentă şi cu multe intervenţii solistice. În dezvoltare se dezlănţuie conflictul, un aer eroic străbătând lupta unor forţe opuse. După un punct culminant, atmosfera se linişteşte şi va domina starea de reculegere. Agitaţia va izbucni însă din nou în mişcarea următoare, Vivace ma non troppo, unde o temă de marş adună treptat valuri de sonorităţi ce vor creşte şi se vor încleşta cu o forţă copleşitoare. Pacea, chiar dacă uneori tulburată de umbrele dramei consumate, se va instaura în partea a treia, Lento ma non troppo. În împletirea molcomă a firelor orchestrei apar acum, simbolizând armonia lumii aşezate din nou în cursul ei firesc, glasurile blânde ale corului. Nu sunt cuvinte, ci doar vocalize care însoţesc instrumentele. Se aud şi culori mai aparte în orchestră – orga, picurile harpelor şi ale pianului, o percuţie cristalină, toate pentru a contura momentele de elevaţie, de transfigurare a tragicului în serenitate.

Întreg materialul tematic este dedus din prima temă a părţii întâi, iar circulaţia motivelor componente, mereu în alte ipostaze, creează o uimitoare varietate într-o construcţie unitară, coerentă.  

PROGRAM

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Joi 5 septembrie      ora 19. 30        

Sala Mare a Palatului

ORCHESTRA SIMFONICĂ A RADIODIFUZIUNII DIN BERLIN

VLADIMIR  JUROWSKI – dirijor
CORUL FILARMONICII „GEORGE ENESCU”
IOSIF ION PRUNNER – dirijorul corului
CORUL DE COPII AL RADIODIFUZIUNII ROMÂNE
RĂZVAN RĂDOS – dirijorul corului

JULIA FISCHER – vioară

Program:

Georg Katzer –  „Discorso” pentru orchestră
Johannes Brahms – Concertul în Re major op. 77 pentru vioară şi orchestră

George Enescu – Simfonia a III-a în Do major op. 21