Voltaj a lansat „100 de ani“, piesă scrisă de români pentru Centenar: „Să nu-i mai las să-ţi fure/Tot ce tu ne-ai dat cu drag“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voltaj

Voltaj a lansat „100 de ani“, o melodie ale cărei versuri sunt compuse de către fanii trupei special pentru aniversarea Centenarului.

La 100 de ani de la Marea Unire, trupa Voltaj şi fanii săi lansează o piesă specială. Pe 30 noiembrie, „100 de ani“ va fi cântată live publicului din Alba Iulia, care va crea un flashmob special. Versurile piesei sunt compuse de fanii trupei, iar videoclipul prezintă imagini cu unele dintre cele mai frumoase locuri din România, printre care Delta Dunării şi Salina Turda.

„Pentru că întotdeauna am avut o legătură strânsă cu fanii noştri, ne-am gândit să sărbătorim împreună cu ei cei 100 de ani de la Marea Unire, ei să fie cei care compun versurile piesei şi noi melodia. Urma să cântăm pe 1 Decembrie această piesă, dar pentru că am fost foarte încântaţi de cum a ieşit, am decis să o lansăm un pic mai devreme, ca ea să poată ajunge la urechile cât mai multor români până la Ziua Naţională“, a declarat solistul Voltaj, Călin Goia.

Am vise amânate

Şi mii de griji pe umeri port

Dar mâinile curate

Şi o speranţă c-am să pot

Să schimb ceva de mâine

Să pot să-mi cresc copiii aici

Doar cu voi pot să-nving

Doar mereu uniţi

De 100 de ani rostim

România te iubim!

Noi bogaţii fără bani

Patrioţi numiţi golani

În strai de sărbătoare

Astăzi vreau să te îmbrac

Să nu-i mai las să-ţi fure

Tot ce tu ne-ai dat cu drag

Şi nu te-aş da pe nimeni

Acasă e aici

Doar cu voi pot să-nving

Doar mereu uniţi

Mereu uniţi

Mereu uniţi

De 100 de ani suntem neclintiţi

Şi-aşa vom fi mereu

Aşa vom fi mereu

În 2016, Voltaj a lansat albumul „X“, material ce conţine 10 piese, printre care „Din toată inima“, „De la capăt“, „Kori Gent“, „Nana“ (alături de Ruby), „A XII-A“, „Anotimpuri“, „X“. Până în prezent, trupa a lansat hituri precum „Pic, pic“, „Dă vina pe Voltaj“, „Şi ce“, „Meci de box“, „Mi-e dor de“, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. 

În iunie 2017, trupa a colaborat cu vloggerii Noaptea Târziu pentru „Cred că-s HIP“ şi au lansat alături de peste 200 de tineri talentaţi single-ul şi clipul „Dincolo de stele“. Anul trecut, în prag de sărbători, Voltaj şi Andra au colaborat pentru „Nu doar de ziua mea“, o poveste emoţionantă însoţită de un videoclip realizat de Roman Burlacă. La începutul lunii noiembrie, trupa a lansat „Amprente“, o piesă cu un sound surprinzător. 

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi