VIDEO Madonna la Londra: aplaudată de staruri, criticată de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prestaţia Madonnei în Marea Britanie: electrizantă sau plictisitoare?                            FOTO: Mediafax

Madonna a susţinut ieri un concert în Hyde Park din Londra, același loc în care Bruce Springsteen şi Paul McCartney au fost amendaţi de poliţie zilele trecute pentru că au depăşit programul. Spre deosebire de aceştia, artista a scăpat de amenzile autorităţilor, însă nu şi de criticile specialiştilor. Spectacolul a fost mult prea liniştit, iar artista nu a interpretat multe din hiturile care au consacrat-o.

Concertul este primul pe care cântăreaţa în vârstă de 53 de ani îl susţine în Londra după ce a lipsit trei ani de pe scena britanică. Potrivit ,,Evening Standard“ în public s-au aflat celebrităţi precum Gwyneth Paltrow, George Michael, Kylie Minogue, Kate Moss, Naomi Campbell, Adam Clayton (U2), Valentino, dar şi fostul soţ al artistei, regizorul Guy Ritchie.


Totuşi, recenziile au sancţionat prestația artistei. ,,Nu suntem atât de încântaţi de tine, Madonna!“, au scris criticii muzicali. Fanii au fost dezamăgiţi că artista şi-a scurtat piesele, iar ,,Holiday“, ,,Lucky Star“, ,,4 Minutes“ şi ,,Ray of Light“ s-au derulat în doar 5 minute, ca teasere. ,,Mulţimea din Hyde Park s-a plictisit din cauza muzicii lente şi a volumului mult prea redus“, au adăugat specialiştii. 

Potrivit ,,Evening Standard“ nu s-au vândut toate biletele pentru concert şi, cu toate că cel mai recent album al artistei, ,,MDNA“, a urcat în topurile britanice, săptămâna aceasta s-au înregistrat cele mai slabe vânzări. De asemenea, publicaţia menţionează că încă au mai rămas locuri libere pentru spectacolele ce vor avea loc în Birmingham şi Edinburgh.

[FOTO: Facebook]

Artista americană a primit însă şi laude. Potrivit ,,The Independent“, show-ul a fost ,,energic, iar întâlnirea cu Madonna a constituit un privilegiu pentru fani“. Totuşi, chiar şi aceştia au discutat despre publicul care încă îşi mai dorea să asculte hituri precum ,,Papa Don't Preach“, ,,Express Yourself“ sau ,,Like a Virgin“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort