Ucraina riscă excluderea din competiţia Eurovision dacă nu îi va permite Rusiei să participe: „Acest comportament este absolut inacceptabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ingrid Deltenre, Directorul General al Uniunii Europeane de Radio şi Televiziune (EBU) a vorbit împotriva acţiunilor recente din Ucraina, ţara care găzduieşte anul acesta competiţia muzicală, şi a lansat posibilitatea ca Ucraina să fie exclusă de la Eurovision dacă nu îi va permite Rusiei să participe.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, după anunţul-surpriză de interzicere a accesului în Ucraina a reprezentantei Rusiei la Eurovision 2017, Julia Samoylova, controversele au luat amploare, în timp ce EBU a propus câteva ideile de negociere în scopul de a găsi o soluţie pentru problema apărută. Controversele continuă şi săptămâna aceasta, după ce Directorul General al EBU, Ingrid Deltenre, a vorbit despre decizia Serviciului de Securitate Ucrainean de a interzice cetăţeanului Federaţiei Ruse Julia Samoylova să intre în Ucraina pe o perioadă de trei ani, potrivit esctoday.com.

Vorbind pentru cotidianul elveţian Blick, Deltenre a discutat pe marginea dezamăgirii sale legate de ultimele evenimente.

 „Acest comportament al Ucrainei este absolut inacceptabil. Regret profund faptul că Eurovision este abuzat de o acţiune politică. Eurovision Song Contest ar trebui să încânte şi să aducă împreună milioane de oameni, nu ar trebui să fie folosit pentru a-i incita unii împotriva altora“, a declarat Ingrid Deltenre.

În prezent, discuţiile sunt în curs de desfăşurare la Geneva, unde EBU împreună cu prim-ministrul ucrainean Volodymyr Groysman şi preşedintele Petro Poroshenko sunt în negocieri pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare. Setul recent de negocieri includ amânarea interdicţiei de călătorie până după concursul din luna mai, precum şi sugestia EBU de a apela la un satelit pentru a transmite live reprezentaţia reprezentantei Rusiei, propunere care, potrivit unor surse, a fost respinsă de radiodifuzorul rus.

Potrivit Directorului General EBU, în cazul în care nu se poate ajunge la o soluţie în următoarele săptămâni, EBU ar putea sancţiona Ucraina prin excluderea temporată de la Eurosivion.

„Lucrăm din greu pentru a găsi o soluţie care să le permită tuturor celor 43 de concurenţi să participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest. Conform procedurii, dacă se descoperă că un radiodifuzor a încălcat regulile concursului, acest lucru va fi discutat în comitetul de conducere al competiţiei,  ESC Reference Group, după evenimentul care va fi transmis în direct în luna mai, urmând să fie luată o decizie, în cazul în care se impun anumite acţiuni“, a transmis EBU, la solicitarea ESC Daily.

Julia Samoilova, artista care ar trebui să reprezinte Rusia la Eurovision 2017 

Julia Samoilova, victimă colaterală în conflictul ruso-ucrainean 

Rusia şi Ucraina se află în conflict de la anexarea Peninsulei Crimeea. În plus, Ucraina acuză guvernul rus că i-a înarmat pe separatiştii rebeli din regiunea ucraineană Donbas. În urma acelui conflict armat, izbucnit în 2014, peste 10.000 de persoane au fost ucise.

Julia Samoilova, o cântăreaţă în vârstă de 27 de ani care se deplasează într-un scaun cu rotile, a fost aleasă să reprezinte Rusia la concursul Eurovision 2017 cu piesa „Flame is Burning“. Existase temerea că Rusia va boicota Eurovision 2017, având în vedere că a 62-a ediţie se va desfăşura în Ucraina, rivalul geopolitic al acesteia. Postul public rusesc a anunţat că ţara va avea un reprezentant la Eurovision 2017 cu doar o zi înainte de expirarea termenului oficial de transmitere a numelor concurenţilor.

Cântecul a stârnit controverse şi a reaprins conflictul mocnit dintre Rusia şi Ucraina, întrucât versurile făceau referire la deportarea tătarilor din Crimeea, în timpul regimului sovietic condus de Stalin. Au existat multe voci care au susţinut că victoria reprezentantei Ucrainei a fost una politică şi o încălcare a regulamentului Eurovision, însă Uniunea Europeană de Radiodifuziune, organizatorii competiţiei, a decis că piesa este apolitică, iar triumful legitim. 

Ucraina, ţara-gazdă a ediţiei din acest an a concursului, a interzis participarea reprezentantei Rusiei la Eurovision 2017 după ce autorităţile au constatat că artista a intrat ilegal în Crimeea, la un an de la anexarea peninsulei de către Rusia. Mai exact, Samoilova a susţinut o serie de concerte în oraşul Kerch din Peninsula Crimeea fără a intra în ţară trecând prin graniţa de facto cu teritoriul ucrainean. În conformitate cu legislaţia Ucrainei, autorităţilor le este permis să blocheze intrarea ei în ţară pe o perioadă de mai mulţi ani.

Ulterior, ca urmare a acestei decizii, reprezentanţii EBU au căutat o soluţie prin care să i se ofere Juliei Samoilova şansa de a participa la Eurovision 2017 şi au apelat la o măsură fără precedent: reprezentaţia acesteia urmează să fie difuzată printr-o transmisiune prin satelit. Iar dacă Rusia se va califica în Finală se va aplica aceeaşi metodă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă