Trupa Black Sabbath, pentru prima dată în fruntea topului american Billboard 200

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa britanică Black Sabbath a ajuns pentru prima dată în fruntea topului american al albumelor Billboard 200, miercuri, la peste patru decenii după lansarea materialului ei discografic de debut în Statele Unite.

Materialul discografic „13“, al 19-lea album de studio lansat de Black Sabbath, a vândut 155.000 de copii în prima săptămână, potrivit datelor comunicate de compania Nielsen SoundScan, detronând fostul lider al topului Billboard 200, un album al trupei Queens of the Stone Age.

Black Sabbath, o trupă britanică al cărei solist este Ozzy Osbourne, şi-a lansat albumul de debut - care poartă numele formaţiei - în America de Nord, în 1970, însă grupul britanic nu a ajuns niciodată pe primul loc în topul Billboard 200 într-o carieră de 43 de ani.

„Această veste este absolut uimitoare - nu ne-am fi imaginat niciodată că s-ar fi putut întâmpla aşa ceva“, a declarat Tony Iommi, chitaristul şi unul dintre membrii fondatori ai trupei. „Avem în sfârşit primul nostru album no. 1 în Statele Unite, iar acest fapt reprezintă o incredibilă piatră de hotar pentru cariera Black Sabbath“, a adăugat Ozzy Osbourne. 

Duoul francez Daft Punk s-a menţinut pe locul al doilea în topul Billboard 200, cu albumul „Random Access Memories“, iar pe locul al treilea se află Justin Timberlake, cu albumul „The 20/20 Experience“.

Duminică, reprezentanţii de la Official Charts Company au anunţat că trupa Black Sabbath a ajuns din nou pe primul loc în topul britanic, cu cel mai recent album al său, „13“, după o pauză record de aproape 43 de ani. Black Sabbath se aflase pentru ultima dată în fruntea topului muzical britanic cu cel de-al doilea album de studio al formaţiei, intitulat "Paranoid", lansat în septembrie 1970.

„13“ este cel de-al 19-lea album de studio al formaţiei britanice Black Sabbath şi a fost lansat pe 7 iunie în Europa şi pe 11 iunie în America de Nord.

Membrii legendarului grup britanic au început încă de anul trecut înregistrările pentru noul album - primul material original după „Never Say Die!“ din 1978.

Înregistrările pentru piesele de pe acest album au fost încetinite de problemele de sănătate ale chitaristului Tony Iommi, diagnosticat cu cancer, însă colegii lui speră că acesta se va simţi suficient de bine pentru a susţine alături de ei o serie de concerte în 2013.

Veteranii britanici au anunţat, în noiembrie 2011, că trupa Black Sabbath se va reuni în componenţa originală, incluzându-l pe Ozzy Osbourne în calitate de solist, cu ocazia lansării primului album din ultimii 33 de ani.

Ozzy Osbourne a fost concediat din trupă în 1979, iar după plecarea lui, trupa britanică a cunoscut numeroase schimbări de componenţă. Cei patru muzicieni din componenţa originală s-au mai reunit în 1998, când au lansat albumul live „Reunion“, şi apoi au mai susţinut concerte împreună, în anii 2000.

După ce a plecat din Black Sabbath, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de solist solo. Albumul solo „No More Tears“, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume - „Ozzmosis“ (1995), „Down to Earth“ (2001), „Under Cover“ (2005), „Black Rain“ (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.

Ozzy Osbourne a susţinut un concert şi la Bucureşti, în octombrie 2011, în cadrul turneului mondial de promovare a celui mai recent material discografic al său, intitulat „Scream“, lansat pe 15 iunie 2010.

Trupa Black Sabbath a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2006 şi a vândut, în total, peste 100 de milioane de albume.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor