Ţările care au câştigat de cele mai multe ori Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Johnny Logan a reprezentat Irlanda şi este singura persoană care a obţinut trei victorii la Eurovision, fie ca interpret, compozitor sau ambele FOTO AP

Ţările care au câştigat de cele mai multe ori Eurovision. Irlanda este ţara cu cele mai multe victorii în concursul Eurovision, după ce a obţinut trofeul de şapte ori. În schimb, Portugalia este ţara cu cea mai lungă istorie în concurs fără să fi câştigat vreodată.

Irlanda este ţara care a câştigat de cele mai multe ori marele premiu în cadrul Eurovision. Pe locul doi se află Franţa, Regatul Unit, Luxemburg şi apoi Suedia, fiecare câştigând de câte cinci ori. Podiumul este completat de către Olanda cu patru trofee. 

Pe de altă parte, Portugalia este ţara cu cea mai lungă istorie în concurs fără să fi câştigat vreodată.

Până în prezent s-au desfăşurat 59 de concursuri fiecare cu câte un câştigător, cu excepţia celui din 1969, care a avut patru învingători. Douăzeci şi şase de ţări diferite au câştigat concursul, prima dintre ele fiind Elveţia în 1956. Singurul cântăreţ care a câştigat de mai multe ori concursul este Johnny Logan din Irlanda, care a interpretat melodiile „What’s Another Year“ în 1980 şi „Hold Me Now“ în 1987. Logan este de asemenea unul dintre cei cinci compozitori care a scris mai multe melodii câştigătoare („Hold Me Now“ în 1987 şi „Why Me?“ în 1992, interpretată de Linda Martin). Această distincţie unică îl face pe Logan singura persoană care a obţinut trei victorii la Eurovision, fie ca interpret, compozitor sau ambele.

Cei mai cunoscuţi interpreţi, a căror carieră a fost lansată direct după victoria de la Eurovision, au fost membrii formaţiei ABBA, care au câştigat concursul din 1974 pentru Suedia cu piesa „Waterloo“. ABBA a continuat să fie una dintre cele mai de succes trupe din timpului ei. Un alt câştigător notabil care a obţinut ulterior faimă internaţională a fost Céline Dion, care a câştigat concursul din 1988 pentru Elveţia cu piesa „Ne partez pas sans moi“.

Ţările care au câştigat de cele mai multe ori Eurovision: câte trofee au adunat

Irlanda a adunat cele şapte victorii la Eurovision după ce a câştigat trofeul în 1970 (Dana - „All Kinds of Everything“), 1980 (Johnny Logan - What’s Another Year“), 1987 (Johnny Logan - „Hold Me Now“), 1992 (Linda Martin - „Why Me“), 1993 (Niamh Kavanagh - „In Your Eyes“), 1994 (Paul Harrington şi Charlie McGettigan - Rock ’n’ Roll Kids) şi 1996 (Eimear Quinn - „The Voice“).

Franţa a câştigat în 1958, 1960, 1962, 1969*, 1977, Luxemburg a triumfat în 1961, 1965, 1972, 1973, 1983, Regatul Unit şi-a adjudecat primul loc în 1967, 1969*, 1976, 1981, 1997, iar Suedia a luat trofeul în 1974, 1984, 1991, 1999, 2012.

Olanda a câştigat Eurovisionul în 1957, 1959, 1969*, 1975. (n.r. * - victorii comune)

Israel, Norvegia şi Danemarca se remarcă cu câte trei trofee în palmares. Israelul a obţinut victoria în anii 1978, 1979, 1998, Norvegia a câştigat în 1985, 1995, 2009, iar Danemarca în 1963, 2000, 2013.

Ediţiile Eurovision din anii ’60 au adus Franţei trei victorii, prin reuşitele artistelor Jacqueline Boyer (1960), Isabelle Aubret (1962) şi Frida Boccara (1969). Sfârşitul acestui deceniu a adus o premieră pentru competiţie, în 1969, pe primul loc clasându-se patru artiste câştigătoare. Astfel, la ediţia de la Madrid, au fost premiate melodiile: „Un Jour, Un Enfant“ (Frida Boccara), „De Troubadour“ (Lenny Kuhr - Ţările de Jos), „Vivo Cantando“ (Salome - Spania) şi „Boom Bang-A-Bang“ (Lulu - Marea Britanie).

România nu se află printre ţările care au câştigat Eurovision - cele mai bune performanţe 

Cea de-a 60-a ediţie a concursului Eurovision se va desfăşura la Viena, în Austria, după ce travestitul Conchita Wurst a câştigat ediţia din 2014 a concursului, cu piesa „Rise Like a Phoenix“. România va fi reprezentată la ediţia din acest an a Eurovision de trupa Voltaj, care va interpreta melodia „De la capăt“. Voltaj va urca pe scena Eurovision 2015 pe 19 mai, în prima semifinală a competiţiei, pe poziţia a 15-a. Atât semifinalele (19 şi 21 mai), cât şi finala din 23 mai vor fi transmise în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero“, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice