Reacţii după ce a răsunat o manea la NEVERSEA. Indignări şi ironii pe seama momentului: ce glumă a făcut Netflix

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce un DJ străin, prezent pe scena NEVERSEA, a introdus în momentul său o manea a lui Adrian Minune, mai mulţi fani ai festivalului au reacţionat în mediul online. În timp ce unii dintre ei s-au arătat indignaţi, alţii au făcut glume, printre care şi platforma Netflix.

Sâmbătă, 6 iulie, DJ-ul Salvatore Ganacci a anunţat de la platane, de pe scena festivalului NEVERSEA că urmează să mai pună un cântec la finalul evoluţiei sale, spunându-le celor din public că este o melodie a unuia dintre artiştii săi preferaţi. 

În următoarele momente, pe plaja din Constanţa a început să răsune o manea, interpretată de Adrian Minune, „Aşa sunt zilele mele“. Acesta a reprezentat contextul unui val de reacţii în mediul online, unii dintre internauţi arătându-se indignaţi de moment. 

Cineva a menţionat că dacă ar fi mers la un festival de acest gen, pentru care ar fi plătit mulţi bani, şi ar fi fost pus „Vijelie între două piese“, ar fi plecat „vomând“. 

Un alt internaut a remarcat faptul că nimeni de la festival nu a huiduit, din contră, toată lumea a cântat, adăugându-şi părerea că „dacă s-ar face un festival doar cu manele, restul festivalurilor din ţară ar rămâne fără public“. 

   

   

Au existat şi persoane care au glumit sau au postat mesaje ironice pe seama manelei care a răsunat la festivalul de muzică electronică, circulând chiar o petiţie online pentru introducerea manelelor în program. 

   

Şi platforma Netflix a postat pe Instagram o glumă cu privire la acest subiect. Administratorii contului au publicat un colaj format din capturi din serialul La Casa de Papel, în una din imagini actorii aruncând cu bani, iar în cealaltă cântând, cu aceste două cadre făcându-se trimitere la petrecerile cu lăutari. Alături de captura foto, platforma Netflix a scris: „De la «wo e e e» la «rakitakitarara». Din seria Minunile festivalului“. Prin mesajul postat s-a făcut, de asemenea, referire la cel care cântă maneaua pusă la NEVERSEA, Adrian Minune.

        View this post on Instagram                   De la "wo e e e" la "rakitakitarara". Din seria Minunile festivalului. A post shared by Netflix Romania (@netflixro) on Jul 7, 2019 at 2:48am PDT

 

   

Glume şi ironii pe seama manelei de la NEVERSEA: 

   

       

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă