Primele 15.000 de abonamente pentru Untold 2018 s-au epuizat în câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele 15.000 de abonamente pentru ediţia din 2018 a festivalului Untold s-au epuizat în doar câteva minute de la punerea în vânzare, anunţă organizatorii.

Deşi iniţial organizatorii au anunţat că vor fi puse în vânzare doar 10.000 de abonamente, la ora 14.00, când s-a dat startul vânzărilor, zeci de mii de fani aşteptau să-şi asigure locul pentru cea de-a patra ediţie Untold, care va avea loc în perioada 2-5 august în Cluj-Napoca.  

Organizatorii au decis să suplimenteze numărul abonamentelor, astfel că, în doar câteva minute, 15.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani ai festivalului. 

Tichetele au fost achiziţionate contra sumei de 400 de lei plus taxe, iar cele VIP pentru 1100 de lei plus taxe. Abonamentele la preţ întreg (650 de lei plus taxe) vor fi disponibile din luna februarie. 

Recent, a fost lansat şi aftermovie-ul ediţiei din acest an, care a fost realizat cu ajutorul a 120 de cameramani. 

Festivalul Untold a ajuns vara aceasta la a treia ediţie, care a adus la Cluj Napoca peste 330.000 de spectatori din ţară şi din străinătate. Untold a câştigat în 2016 premiul pentru cel mai bun festival din Europa la Gala „European Festivals Awards“ din Olanda.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare