Poveştile din spatele melodiilor de dragoste celebre: cine au fost muzele lui Eric Clapton şi Stevie Wonder VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„O muză trăieşte viaţa altcuiva“ spunea Pattie Boyd, femeia care a inspirat unul dintre cele mai frumoase cântece de dragoste, „Layla“.  Vă prezentăm astăzi cine sunt oamenii care au reprezentat sursa de inspiraţie pentru piese precum „You Are The Sunshine of My Life“ sau „Hey There Delilah“.

Eric Clapton – „Layla“ este o piesă despre Pattie Boyd, fosta soţie a lui George Harrison (The Beatles)

„Nu am fost fericită atunci când Eric a compus «Layla» în timp ce eu încă eram măritată cu Goerge“, a mărturisit muza lui Eric Clapton, într-un interviu pentru „The Guardian“, în 2008. „Am simţit că sunt expusă. Am fost uimită şi încântată de acel cântec – a fost atât de pasional şi de dramatic – însă nu voiam să renunţ la căsnicia mea“, a completat aceasta.

Pattie Boyd, care a fost sursa de inspiraţie şi pentru piesa „Something“, a britanicilor de la The Beatles, a admis că a fost copleşită de „declaraţia de iubire publică“ făcută de Clapton. Deşi, pentru mult timp, ea nu a dat atenţie avansurilor sale, întrucât nu dorea să-l părăsească pe Harrison, Clapton şi Boyd s-au căsătorit în 1979. Boyd divorţase de fostul său soţ, George Harrison, cu doi ani în urmă.

Pattie Boyd şi George Harrison FOTO The Huffington Post

„Cred că am fost sursa de inspiraţie romatică atât a lui Eric, cât şi a lui George pentru că le-am oferit amândurora tot ce am avut, în detrimentul meu. Am fost mereu acolo pentru ei – aşa cred eu că ar trebui să facă o muză. Să trăiască viaţa pentru altcineva“, a mai spus Pattie Boyd, pentru „The Guardian“.

The Yeah Yeah Yeahs – „Maps“ este o piesă despre fostul iubit al solistei Karen O

Angus Andrew FOTO The Huffington Post

În videoclipul piesei, solista trupei, Karen O, este protagonista unor scene memorabile în care plânge. Ulterior, Karen O a recunoscut că totul a fost autentic. Motivul din spatele lacrimilor sale este fostul său iubit, Angus Andrew, membru al formaţiei Liars, care a supărat-o chiar în ziua filmărilor.

„Au fost lacrimi adevărate. Prietenul meu trebuia să vină la filmări, dar deja întârziase trei ore, iar eu trebuia să plec în turneu. Nu credeam că o să mai vină, dar a apărut în cele din urmă, iar eu am devenit foarte emotivă“, a explicat Karen O, pentru site-ul contactmusic.com.

Stevie Wonder - „You Are The Sunshine of My Life“ este o piesă inspirată de fosta soţie a cântăreţului

Syreeta Wright FOTO Huffington Post

Deşi nu este în totalitate cert dacă „You Are The Sunshine of My Life“ vorbeşte, într-adevăr, despre Syreeta Wright, fosta soţie a lui Stevie Wonder, aşa cum notează „The Billboard Book of Number One Hits“, Wright l-a influenţat într-o mare măsură pe artist. Datorită ei, Stevie Wonder a devenit un om contemplativ şi a învăţat să admire lumea – lucruri care se reflectă în piesa „You Are The Sunshine of My life“.

Potrivit „The Huffington Post“, Syreeta Wright a fost secretara casei de discuri Motown, acolo unde l-a întâlnit pe Wonder, înainte de a debuta în muzică. Cei doi au avut un mariaj scurt, care s-a închieat la jumătatea anilor ’70.

Plain White T’s – „Hey There Delilah“ vorbeşte despre o fată care avea un alt iubit

Delilah DiCrescenzo FOTO AP / Huffington Post

Delilah DiCrescenzo este o atletă pe care solistul trupei, Tom Higgenson, a întâlnit-o prin intermediul unui amic şi pe care a plăcut-o enorm. Cum Delilah avea deja un iubit, Higgeson a scris o piesă despre ea, pentru a-şi îneca amarul. Deşi a avertizat-o că, dacă nu poate să o scoată la întâlnire, o va face muza lui, Delilah nu l-a crezut niciodată. „Credeam că doar cochetează cu mine. Eu eram cu altcineva atunci, aşa că nu i-am dat ascultare“, a mărturisit muza cântecului într-un interviu pentru „Today“.

Timp de cinci ani, Delilah nu a ştiu de existenţa acestei piese, până într-o zi când Higgeson i-a lăsat o copie a CD-ului în faţa casei. „A fost măgulitor. Piesa este molipsitoare şi melodică. Este foarte romantică şi are o semnificaţie pentru toată lumea, mai ales pentru aceia care au tânjit vreodată după cineva“, a spus Delilah, citată de site-ul espn.go.com.

The Velvet Underground – „Femme Fatale“ este o piesă despre modelul Edie Sedgwick

Edie Sedgwick FOTO sheramag.com

Când membrii grupului The Velvet Underground au scris piesa „Femme Fatale“, la mijlocul anilor ’60, managerul trupei era Andy Warhol. Potrivit biografiei solistului Lou Reed, acesta ar fi fost rugat de Warhol să scrie un cântec despre unul dintre modelele sale, Edie Sedgwick. Ideea de „Femme Fatale“ îi aparţine însă lui Andy Warhol.

Amy Winehouse – „Me and Mr. Jones“ este o piesă despre rapperul Nas (Nasir Jones)

Nas FOTO AP/ Huffington Post

Nas, care a avut mai multe colaborări muzicale cu Winehouse, a confirmat zvonurile conform cărora piesa „Me and Mr. Jones“ ar fi despre el în 2011. În versurile cântecului, Amy Winehouse menţionează atât numele fiicei rapperului –Destiny -, cât şi ziua sa de naştere – 14 septembrie, care coincide cu ziua de naştere a cântăreţei.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG