Nicu Covaci, după ce nu a fost primit în Uniunea Compozitorilor: „E o umilire. Mi-e silă. Nu mai vreau să fiu membru al acestei găști“

0
Publicat:

Nicu Covaci, fondatorul formației Phoenix și autorul a numeroase melodii care au marcat istoria muzicii rock din România, a mărturisit că s-a simțit umilit de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Nicu Covaci s-a declarat umilit de către UCMR

Este o umilire. Eu am crezut că este o glumă. Eu m-am dus acolo cu gândul că o să compun ceva în fața lor și am făcut o compoziție cu refren și tot ce trebuie. «Dar tobele ce sunt?» Am scris și ce cântă toba. «Dar basul ce cântă?». Am scris și pentru bas. A, păi trebuie o comisie să se adune și să decidă. Am râs. Am crezut că este o glumă. Am trântit ușa și am plecat.

Acum câteva zile primesc o scrisoare de la Uniunea Compozitorilor că am căzut la examen. Dar dintre voi, care ați luat decizia asta, cine a mai compus peste 100 de piese dintre care multe sunt șlagăre? Este nevoie de examenul lor? Dar folcloriștii care au compus melodii geniale au facultatea lor.

Îmi e silă. Nu mai vreau să fiu membru al acestei găști“, a spus Nicu Covaci.

„Mi s-a spus că eu i-am supărat pe ei demult“

Acesta a aflat că unii compozitori care fac parte din această uniunea sunt supărați pentru unele acuzații făcute în urmă cu mulți ani legate de filmul Nemuritorii: „Mi s-a spus că eu i-am supărat pe ei demult când Sergiu Nicolaescu a făcut filmul Nemuritorii, unde toată muzica este a mea și m-au scos de pe generic și și-au băgat banii în buzunar. Eu nu am primit vreun ban de la Nemuritorii. Le-am spus că sunt hoți și s-au supărat toți compozitorii și mă desconsideră“

Compozitorul Horia Moculescu a explicat pentru Antena 3 CNN de ce liderul Phoenix a fost respins din UCM: „El a creat o antipatie, a vărsat și asupra Uniunii Compozitorilor nemulțumirile pe care le avea față de cinematografie. Conflictul lui a fost major cu Sergiu Nicolaescu. Toate supărările lui Nicu erau strict pecuniare. Uniunea a dovedit atunci cu documente ca nu a primit de la cinematografie niciun ban revenind din drepturile de autor pentru Nicu Covaci. De ce? Pentru că exista o cutumă atunci nefericită. Nimic care ținea de interpretarea sau creația unui artist care părăsise țara în mod ilegal nu mai putea fi retribuit. Scandalul atunci s-a vărsat și asupra Uniunii, Uniunea nefiind parte la acest conflict și culmea este că atunci discuta despre Uniune în niște termeni absolut lamentabili, el fiind foarte nervos că el credea că are de primit 50 de mii de euro.

Normal era ca Nicu să își ceară scuze pentru ce s-a întâmplat atunci și astfel era primit cu brațele deschise. Și eu sunt pentru Nicu în Uniunea Compozitorilor, dar cu condiția să își ceară scuze", a explicat Hora Moculescu.

Ministrul Culturii: „Cred că undeva, ceva e profund greşit cu acest UCMR“

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, spune că răspunsul și evaluarea făcută de UCMR a fost o surpriză amară: „Am aflat şi eu, cu surpriză amară, că Nicu Covaci nu a luat «examenul» pentru a fi membru al Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Examenul de câteva zeci de minute s-a presupus a înlocui 60 de ani de examene trecute cu imens succes în faţa publicului. Cred că undeva, ceva e profund greşit cu acest UCMR...”, a scris pe Facebook Lucian Romaşcanu.

Ce i-a transmis UCMR lui Nicu Covaci

UCMR i-a transmis lui Nicu Covaci că a picat examenul cu 7,60: „Stimate domnule Nicolae Covaci,

Vă informăm prin prezenta că Biroul Secţiei de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România s-a întrunit în şedinţă şi a analizat lucrarea scrisă pe care aţi susţinut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat prin regulament candidaţilor care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluată cu media 7,60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8,00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul şi Regulamentele UCMR, Biroul executiv a dispus informarea Dvs. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR.

Nicolae Gheorghiţă, vicepreşedinte UCMR”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu