Video Momentul în care o femeie topless își face apariția pe scenă lângă Avril Lavigne la Premiile Juno VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protest inedit la Premiile Juno 2023. O femeie s-a urcat pe scenă cu sânii la vedere, chiar în timp ce faimoasa cântăreață pop-rock Avril Lavigne își ținea discursul pe scenă. Intrusa, care a fost imediat escortată, ar fi o activistă de mediu.

Surpriză pentru Avril Lavigne la Premiile Juno 2023 FOTO Arhivă

Chiar după ce artista vorbea pe scenă, la începutul ceremoniei de luni, o femeie a apărut, de nicăieri, în spatele ei. Aceasta a apărut goală în partea de sus, etalându-și sânii fără nicio rușine, în fața publicului numeros și a telespectatorilor.

Protest pentru mediul înconjurător

Se pare că femeia care a avut curajul de a urca topless pe marea scenă a premiilor canadiene pentru muzică, Juno Awards, este o convinsă activistă de mediu.

Mesajul inscripționat pe spatele ei a fost „Salvați centura verde”. Acesta ar fi făcut referire la un plan controversat de dezvoltare a locuințelor, al guvernului din Ontario. În ciuda incidentului, Avril Lavigne a încercat să-și termine discursul, înainte de a se confrunta cu protestatara.

Dă-te jos..., i-a spus ea, cântăreței, căreia i-a adresat un apelativ jignitor, raportat CBC News, Canada. Femeia a fost apoi escortată în afara scenei de un agent de securitate.

Cântăreața nu a părut prea șocată de cele întâmplate, ba dimpotrivă, a încercat să glumească și a spus chiar că este de apreciat modul în care protestatara a îndrăznit să ia atitudine pentru convingerile sale.

Acum, nimeni nu mai încearcă nimic. Să nu dai peste cap o femeie”, a glumit Avril Lavigne.

Gazda ceremoniei, actorul Shang-Chi Simu Liu a lăudat-o, la rândul său pe artistă, pentru faptul că „a tratat-o pe acea doamnă topless ca pe o campioană”.

În noiembrie, guvernul Ontario a emis noi reglementări pentru a elimina 2 hectare de teren protejat Greenbelt și a-l deschide pentru construcții. 50.000 de noi locuințe ar urma să fie construite, până în anul 2025. Mișcarea, care a fost criticată de grupurile de mediu, este investigată de auditorul general al provinciei și comisarul pentru integritate.

The Weeknd, marele câștigător al serii

În timp ce Avril Lavigne a primit trofeul Juno pentru categoria alegerea fanilor de pe TikTok”, cântărețul din Toronto, The Weeknd, a devenit al doilea cel mai onorat artist al Premiilor Juno, din toate timpurile.

Vedeta a câștigat la categoria albumul anului, cu Dawn FM. Este cel de-al 22-lea premiu Juno din cariera sa muzicală, reușind astfel să îi depășească pe Celine Dion și Bryan Adams.

Doar cântăreața country-pop Anne Murray are o colecție mai mare, de 24 de trofee.

Muzicianul, al cărui nume real este Abel Tesfaye, nu a fost prezent la eveniment.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut