„Fado of the world“, cu Ana Moura, la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebra cântăreaţă portugheză Ana Moura şi-a lansat un nou album şi a inclus România în turneul de promovare, artista urmând să concerteze în Bucureşti sâmbătă, 27 februarie.

Concertul cântăreţei de fado va avea loc la Sala Palatului, pe data de 27 februarie, începând cu ora 20.00. Evenimentul face parte din turneul de promovare a noului album al artistei, „Moura“, care a fost lansat la finalul anului trecut. Ana Moura va susţine un show şi la Cluj, pe 28 februarie, la Sala Polivalentă.

Ana Moura este la ora actuala cea mai iubită solistă de muzică fado şi a fost premiată, în anul 2008, cu doua distincţii Amalia Rodrigues la categoria Cea mai bună interpretă, iar anul trecut „Desfado“ a fost desemnat Cel mai bun album. Ana Moura revine în Bucureşti cu un suflu proaspat, combinând perfect piesele fado cu influenţele pop music. Aceasta va interpreta şi cântece de pe noul material discografic ce-i poartă numele, dar şi piese deja cunoscute de publicul român, precum „Leva-me aos Fados“, „Até ao Verão“ şi „O Fado da Procura“.

Biletele pentru concertele din România sunt disponibile online pe site-ul bilet.ro şi prin reţeaua Tui Travel şi Teatrul Naţional şi se găsesc la următoarele categorii de preţuri:

• Categoria I – 199 lei

• Categoria II – 99 lei

DESPRE ANA MOURA

Ana Moura s-a născut în oraşul Santarem din Portugalia, în anul 1979, într-o familie de muzicieni. La doar şase ani a interpretat primul cântec fado, „Cavalo Ruco“, iar la 14 ani, Ana s-a înscris la Academia dos Amadores de Musica pentru a-şi definitiva studiile liceale, urmând rapid să-şi formeze prima ei trupă. Muzica fado nu a fost punctul ei de interes, dar după câteva experienţe muzicale nefinalizate pe zona de pop-rock, Ana Moura a fost descoperită de chitaristul Antonio Parreira. Acesta a prezentat-o unor case de discuri ce se ocupau de muzica fado. 

Ulterior a lansat „Guarda-me a vida na Mao“ (2003) şi „Aconteceu“ (2004), ambele produse de Jorge Fernando, şi astfel a devenit una dintre cele mai apreciate artiste din întreaga lume. În 2005, „Aconteceu“ a fost nominalizat pentru Dutch Edison Award la categoria World International.

Ana Moura a fost repede remarcată de mulţi artişti deja consacraţi, precum cei de la The Rolling Stones, alături de care a înregistrat „Brown Sugar“ şi „No Expectation“. De asemenea, Prince a invitat-o să cânte la festivalul Super Bock Super Rock, unde au interpretat împreună, în portugheză, piesele „Walk in Sand“ şi „Vou Dar de Beber a Dor“.

Un succes răsunător l-a înregistrat cu materialul „Para Alem da Saudade“, apărut în 2007 şi care i-a adus premiul Amalia Rodrigue. Cel de-al cincilea album, „Desfado“, produs de Larry Klein şi lansat pe 12 noiembrie 2012, a debutat pe locul secund în topurile din Portugalia şi a ajuns în fruntea clasamentului la jumătatea lunii iunie 2013. Albumul este dublu platinat de către asociaţia Portuguese Phonographic Association.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”