Eurovision 2020: Marea Britanie renunţă la votul publicului pentru alegerea reprezentantului. Anul trecut a încheiat finala show-ului pe ultimul loc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BBC a renunţat la votul publicului pentru alegerea reprezentantului Marii Britanii la Eurovision şi a semnat un contract cu casa de discuri BMG pentru concursul de anul viitor.

Marea Britanie îşi alegea până acum reprezentantul pentru Eurovision în urma unei selecţii naţionale la care publicul avea un cuvânt de spus. Aceasta s-a desfăşurat, din 2016, sub numele „You Decide”.

Înainte de asta, timp de cinci ani, reprezentanţii au fost selectaţi de BBC, scrie news.ro. 

După ce anul acesta Michael Rice a încheiat finala Eurovision de la Tel Aviv pe ultimul loc, 26, BBC a decis să facă o modificare în maniera de selecţie. 

European Broadcasting Union, care organizează concursul, a anunţat că o eroare a marcat calculul punctajelor finale de la Eurovision, astfel că Marea Britanie, clasată ultima în concursul muzical, a primit un scor mai mic după reevaluarea făcută de oficiali: 8 puncte.

Pentru 2020, BMG va alege reprezentantul şi piesa împreună cu BBC Studios. 

BBC Studios a negociat cu mai multe case de discuri şi a decis că BMG - care are în portofoliu artişti precum Kylie Minogue, Bring Me The Horizon, Peter Doherty, Boy George şi Simple Minds - este cea mai potrivită.

Directorul de creaţie al BBC Studios, Mel Balac, a transmis că acordul cu BMG, care va înregistra şi lansa piesa aleasă, este „un punct de cotitură pentru Marea Britanie la Eurovision“.

„Sperăm ca asta să marcheze începutul unui nou capitol interesant“, a adăugat Balac.

Această schimbare a venit după ce şi anul acesta selecţia naţională britanică a fost aspru criticată de presă şi profesionişti din industrie. 

Marea Britanie, parte din grupul celor cinci mari plătitoare (alături de Franţa, Germania, Spania şi Italia), nu a mai câştigat concursul Eurovision din 1997 şi nu s-a mai clasat între primii 10 în finală din 2009.

Întrebată în primăvara acestui an cu privire la formatul selecţiei naţionale şi eventuala modificare a lui, Smaranda Vornicu-Shalit, şefa delegaţiei României la Eurovision, a declarat pentru News.ro că varianţa alegerii unei piese şi a unui interpret fără a organiza show-uri pentru semifinale şi finală ar fi chiar mai costisitoare pentru televiziunea publică. Ea nu a intrat în detalii. Pentru România, 2019 a reprezentat al doilea an consecutiv în care nu s-a calificat în finala concursului.

Ediţia din 2020 a Eurovision va fi a 65-a a concursului organizat de European Broadcasting Union, cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, şi va avea loc în luna mai, la Rotterdam.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie