Eurovision 2015. Câştigătorul selecţiei din Germania a refuzat, în direct,  participarea în finala de la Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreas Kümmert nu a dat alte explicaţii pentru retragerea sa, oferind primul loc cântăreţei Ann Sophie FOTO Pro Sieben

Eurovision 2015. Ann Sophie va reprezenta Germania la concursul Eurovision 2015, după ce, iniţial, Andreas Kümmert a fost anunţat câştigător, dar a refuzat, în direct, pe motiv că „nu este în formă“ pentru o astfel de provocare.

Eurovision 2015. Germania, reprezentată la Viena de câştigătoarea locului doi

Andreas Kümmert a fost declarat câştigătorul selecţiei naţionale Eurovision 2015 din Germania după trei runde de vot, acesta impresionând audienţa cu piesa „Heart of Stone“. Deşi a mulţumit pentru şansa oferită, Kümmert a revenit asupra deciziei, a luat microfonul din mâna prezentatoarei şi a spus: „Nu sunt în cea mai bună formă să accept asta acum. Dau titlul meu către Ann Sophie. Ea este mult mai potrivită. Eu sunt doar un mic cântăreţ“.

Ann Sophie a părut vizibil confuză odată cu derularea evenimentului, în timp ce mulţi dintre spectatorii din sală au huiduit decizia lui Andreas Kümmert de a renunţa la participarea la Eurovision 2015, scrie BBC. „Sper ca Germania să fie de acord cu mine şi cu decizia ca eu să merg la Viena. Voi lua cu mine cântecul meu favorit. Mă obişnuiesc încet cu asta (n.r. - participarea în finala Eurovision 2015 de la Viena), Andreas merită respect pentru decizia lui“, a spus şi Sophie, imediat după ce a cântat „Black Smoke“, piesa cu care va reprezenta Germania.

Finaliştii Eurovision 2015 din Germania au fost aleşi după trei runde de vot. Andreas Kümmert nu a dat alte explicaţii pentru retragerea sa, dar BBC notează că artistul nu este străin de reprezentaţiile live, el câştigând, în 2013, concursul „Vocea Germaniei“. Ann Sophie a ajuns în finală cu ajutorul unui „wild card“ oferit de fanii competiţiei, după ce a concurat în faţa altor nouă cântăreţi în cadrul unui eveniment în care publicul a decis câştigătorul. Tânăra în vârstă de 24 de ani a studiat trei ani la Lee Strasberg Theatre and Film Institute, din New York, pentru a deveni actriţă, înainte de a se întoarce la Hamburg.

Anul trecut, grupul Elaiza a reprezentat Germania în finala concursului Eurovision. Cântecul grupului, „Is it right“ s-a clasat pe locul 18, cu 39 de puncte acumulate.

Eurovision 2015. România va participa în prima semifinală

Concursul se va desfăşura la Viena, Austria, în 19, 21 şi 23 mai. România va participa în prima semifinală a concursului Eurovision 2015, cea din 19 mai, alături de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia şi Ungaria, arată Mediafax.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

Eurovision 2015 România. Voltaj, Luminiţa Anghel şi Tudor Turcu vor să reprezinte România

Finala Eurovision 2015 România se va desfăşura, pe 8 martie, la Sala Polivalentă din Craiova. Pentru a reprezenta România la Eurovision 2015 vor concura Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ.

Finala va fi prezentată de vedetele SRTv Alina Şerban, de la TVR Craiova, şi Andrei Boroşovici, de la TVR Timişoara, alături de Ioana Voicu şi Florina Ghenescu.

Finala selecţiei naţionale a Eurovision 2015 România va fi difuzată în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, pe 8 martie, de la ora 20:30.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată