Emeli Sandé şi Irina Rimes urcă pe scena Cerbul de Aur 2019 în a doua seară a festivalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua seară a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2019, în care vor urca pe scenă cântăreţele Emeli Sandé şi Irina Rimes, este sold-out, potrivit organizatorilor.

Cea de-a doua seară a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, desfăşurat în Piaţa Sfatului din Braşov, aduce pe scenă alţi concurenţi străini provocaţi să cânte în limba română, dar şi show-uri în premieră.

Este seara în care Emeli Sandé, una dintre cele mai bune voci din Marea Britanie din ultimii zece ani, va avea primul concert în România, iar Irina Rimes va urca pentru prima dată pe scena Cerbului.

Spectacolul se deschide şi în această seară pe acordurile lui Zoli Toth, care va avea alături un cor format din 80 de copii.

Alfie Arcuri (Australia), Cynthia Verazie (Cipru), Veronica Liberati (Italia), Eliza G (Italia), Ralfs Eilands (Letonia) şi Renate (România) sunt cei şase concurenţi care vor cânta piese din repertoriul românesc. 

Alfie Arcuri, din Australia, va interpreta melodia „Acasă“ (Smiley). Finalistul, care se află la prima sa călătorie în Europa, e încântat de Braşov şi spune că a iubit din prima clipă melodia lui Smiley, dar limba română a reprezentat o adevărată încercare. „Mi-au trebuit şase lecţii de limba română ca să pot interpreta acest cântec. Este foarte dificil pentru un australian să înveţe româna. Sper că îmi voi aminti versurile pe scenă şi va fi o interpretare frumoasă“, spune Alfie.

Ralfs Eilands, din Letonia, va cânta melodia „Apa“ (Loredana): „Piesa m-a ales pe mine. În ceea ce priveşte limba română, cred că este cea mai grea pe care am întâlnit-o vreodată“.

Veronica Liberati şi Eliza G vin din Italia şi au optat pentru melodiile „Bună seara, iubite” (Loredana) şi „Creioane colorate“ (Feli). 

Cynthia Verazie, din Cipru, este cea mai tânără concurentă. La numai 16 ani ea va interpreta „Cât de frumoasă eşti“ (Mihai). „Am spus că trebuie să o cânt imediat ce am auzit-o şi sunt fericită că voi interpreta alături de orchestra lui Ionel şi Andrei Tudor, care este nemaipomenită. Pentru mine nu a fost dificil să învăţ limba română. Cântecul l-am învăţat cu ajutorul prietenei mele, Mara, care acum se află în Braşov cu mine“, spune Cynthia.

Renate speră ca melodia „Ploaia şi noi“ să ajungă la sufletul publicului: „Mi-am dorit să ajung la Cerbul de Aur de când am făcut primii paşi în muzică. Mă uitam atentă la televizor şi îmi spuneam că dacă ajung pe scena Cerbului aş vrea să cant ceva «cu greutate». Aşa că sper să ajung la sufletul oamenilor cu această piesă“.

Festivalul Cerbul de Aur 2019 este transmis în direct şi în exclusivitate, în perioada 22-25 august, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR Moldova şi platforma TVR+, de la ora 21.00. În fiecare zi de festival, accesul publicului se face începând cu ora 19.30, până la ora 20.45, evenimentul fiind televizat. 

    

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"