Cargo aniversează 30 de ani pe scenă, la festivalul Metalhead Meeting 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cargo, una dintre cele mai bune trupe rock româneşti, aniversează 30 de ani de activitate pe 11 iunie, în cadrul festivalului Metalhead Meeting 2015.

Cargo va susţine un spectacol alaturi de invitaţii săi, fiind capul de afiş al primei zile de festival, 11 iunie. Astfel, în perioada 11-14 iunie, pe scena Metalhead Meeting 2015 vor urca peste 30 dintre cele mai mari nume ale muzicii rock şi metal, printre care Amorphis, The Sirens, Bloodbath, Triptykon, Primordial şi Lacrimas Profundere

Dupa showul Noaptea Vrajitoarelor de la Arenele Romane din toamna anului trecut, la care toate biletele s-au epuizat rapid, şi după multe alte concerte susţinute cu casa închisă, membrii trupei Cargo vor aniversa 30 de ani de existenţă tot pe scenă. 

Pe lângă abonametele de patru zile la preţul de 99 de lei (Acces General), respectiv 129 de lei (Golden Circle), Metalhead oferă fanilor Cargo şi bilete valabile doar în ziua de 11 iunie la preţurile: 35 de lei Acces General – earlybird – primele 200 de bilete; 45 de lei Acces General – presale – până pe 2 aprilie; 50 de lei Acces General – după 2 aprilie şi la intrare; 70 de lei Golden Circle – cu loc în faţa scenei (doar 500 de bilete)

Biletele speciale alături de abonamentele de patru zile sunt disponibile pe www.iabilet.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro, www.bilete.ro şi în toate punctele clasice de vânzare (Magazinele Muzica, Vodafone, Orange, Diverta, Senia, Perfect Tour, Germanos, Domo, Cărtureşti, Humanitas, Sala Palatului, oficiile Poştei Române etc). Abonamentele cumpărate deja pentru 12, 13 şi 14 iunie sunt valabile şi pe data de 11 iunie la showul aniversar Cargo – 30 de ani. Biletele speciale pentru showul Cargo sunt valabile doar pe 11 iunie.

Preţurile abonamentelor de patru zile sunt de: abonament Acces General – patru zile – 99 lei; abonament Golden Circle – patru zile – 129 lei; abonament Meet & Greet (poze şi autografe cu trupele) + Golden Circle – patru zile – 250 lei.

   

Preţurile abonamentelor sunt valabile pana pe 2 aprilie 2015, apoi acestea vor costa 119 lei Acces General şi 149 lei Golden Circle. De asemenea, începând cu 11 iunie, abonamentele de patru zile Acces General vor costa 140 de lei, respectiv 180 de lei Golden Circle.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort