Alexandra Ungureanu lansează „Dacă n-am fi împreună”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandra Ungureanu

Alexandra Ungureanu a început anul cu o nouă lansare. Versurile piesei „Dacă n-am fi împreună“ au fost scrise de Keo.

După ce a cucerit juriul cu stilul său impecabil şi a câştigat emisiunea concurs „Bravo, ai stil! Celebrities”, Alexandra Ungureanu începe anul 2021 cu single-ul „Dacă n-am fi împreună”. Compus de către Keo, alături de care Alexandra a lansat şi „Cel mai frumos cadou”, „Dacă n-am fi împreună” surprinde cele mai intense gânduri pe care un îndrăgostit le poate avea, iar clipul subliniază prin imagini stările prin care artista trece atunci când acestea îşi fac loc. „Dacă n-am fi împreună, oare ce ai câştiga? Ar fi viaţa mai bună fără mine în ea?” sunt versurile care subliniază că iubirea nu ar trebui să facă loc întrebărilor, ci doar să fie trăită.

„Anul acesta am decis ca muzica mea să aibă un approach mai personal şi deşi în general sunt o fire discretă în ceea ce priveşte viaţa mea personală, «Dacă n-am fi împreună» este o poveste de dragoste reală din viaţa mea, trăită mai demult. Producătorii din spatele pieselor pe care urmează să le lansez sunt oameni dragi mie, prieteni alături de care povestesc şi îmi place foarte mult când creionăm împreună sentimente vii. Clipul este ca o continuare a apariţiilor mele la «Bravo, ai stil!», într-o zonă fashion, rafinată, artsy. Am colaborat din nou cu Isabella Szanto care are o viziune specială, cinematografică, ce pe mine mă reprezintă foarte mult", povesteşte artista.

Alexandra Ungureanu a colaborat de-a lungul timpului cu numeroşi artişti, printre care Marius Moga pentru „Bate, bate”, Skizzo Skillz pentru „Mămucă”, dar a lansat şi piese solo precum „Vântule” şi „Gânduri”. Cel mai recent single lansat de către artistă în anul 2020 este „Cărămida”, o piesă inspirată din folclorul românesc, ce transmite printr-o metaforă baza unei relaţii la început de drum şi finalul acesteia. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări