Ioan Holender, drumul de la vatman la director al Operei de Stat din Viena

Directorul artistic al Festivalului Internaţional George Enescu, Ioan Holender, a vorbit joi, în cadrul unei conferinţe despre cultură şi identitate, desfăşurată la Ateneul Român, despre momentele decisive ale existenţei sale, schimbările pe care le-a adus ca director artistic în organizarea Festivalului Enescu şi despre importanţa acestuia pentru imaginea naţională.

Proiectul „Festivalul ideilor“, organizat de Institului ASPEN România, parte a conceptului Bucureştiul Creativ care se desfăşoară în pararel cu Festivalul George Enescu, l-a avut ca invitat la cea de-a doua ediţie pe directorul artistic al Festivalului Enescu, Ioan Holender.

Acesta a dezvăluit, în cadrul conferinţei, amănunte legate de viaţa sa, printre care şi cele două momente cruciale care i-au marcat parcursul profesional: momentul în care a fost exmatriculat din toate universităţile din ţară, în timpul regimului comunist, şi numirea sa în funcţia de director al Operei de Stat din Viena, în urma activităţii sale de impresar.

„E greu de înţeles că a fost posibil în ţara noastră să fii exmatriculat din toate universităţile, dar în perioada dictaturii a fost posibil şi pentru că eu am vorbit la o şedinţă unele lucruri, care n-au fost pe linia partidului şi a ideologiei de atunci, am fost exclus la câteva luni după aceea. A trebuit să găsesc un alt drum şi au fost ani mulţi până am reuşit, plecând, părăsind ţara la 25 de ani“, povesteşte Ioan Holender despre cauzele exmatriculării din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara.

Despre perioada dificilă a înscrierii la facultate, care a fost influenţată de originea sa „nesănătoasă“, cum era denumită în timpul comunismului, acesta aminteşte: „Tatăl meu a avut o făbricuţă de marmeladă şi oţet, dar a fost considerat exploatator. Originea asta „nesănătoasă“ a avut urmări foarte dureroase şi pentru mine. N-am putut intra la univeristate pentru că era un număr limitat pentru cei cu o astfel de origine. Deci copii de ţărani şi de muncitori au putut intra cu o medie mai mică decât unul cu o astfel de origine nesănătoasă. Cum n-am fost de-o pregătire fenomenală, m-am dus în câmpul muncii şi am lucrat un an la tramvaie. Apoi m-am prezentat ca muncitor şi m-am încadrat în procentajul celor care puteau intra mai uşor. Aşa am intrat la facultate.“

Despre circumstanţele care l-au adus în funcţia de director al Operei din Viena, după ce fusese cântăreţ al unui teatru mic şi mai apoi impresar într-o agenţie, acesta a povestit:

„Am avut o legătură foarte strânsă cu Opera Mare, dar şi cu alte institute de teatru muzical de frunte din lume şi unui ministru i-a venit ideea: «hai să-l luam pe Holender pe partea cealaltă a mesei». Directorul numit, baronul Wächter, a pus condiţia să fiu angajat ca secretar general, un fel de codirector. După şase luni, absolut neaşteptat, baronul Wächter a murit şi, spre surprinderea mea, domnul prim-ministru m-a întrebat dacă aş accepta postul de prim director, iar eu nu i-am răspuns ceea ce în general se răspunde, «pentru asta trebuie să mă gandesc o noapte», ci i-am spus: «sunt dorit, nu numai de dumeavoastră, ci şi de ansamblu». Şi aşa am devenit director“.

Totodată, acesta a povestit cum o revista importantă din Austria, titra la acea vreme : „Fugarul din România a devenit directorul Operei noastre.“

Astfel, Ioan Holender a devenit „cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, din istoria acestei instituţii“, după cum şi acesta a declarat.

Întrebat care era secretul menţinerii atenţiei publicului, Ioan Holender a răspuns: „Să-l faci curios. Nu să le dai ce vor să vadă. Acum îl citez pe Verdi: «dacă fugi după public, îi vezi doar fundul» “. Despre modul în care a reuşit să facă publicul curios, acesta a adăugat:

 „Vedeţi, eu am contat întotdeauna foarte mult pe artiştii tineri şi am preferat să fac o greşeală cu un tânăr, decât să continui până e prea târziu cu cei foarte consacraţi, dar asta nu te face foarte iubit şi simpatizat.“

Ioan Holender a vorbit şi despre direcţia artistică spre care s-a îndreptat Festivalul George Enescu, din momentul numirii sale în funcţia de director artistic a festivalului, ca urmare a propunerii preşedintelui Ion Iliescu. Până în acel moment, începând cu 2001, acesta ocupase postul onorific de preşedinte de festival, neavând un cuvânt de spus în privinţa programului. Astfel, pe principiul „noi te invităm, deci dumneata ne inviţi pe noi“, la festival erau invitate  „orchestre minore“ cu care acesta nu era de acord, după cum a declarat directorul Holender.

„Singura concepţie artistică pe care am avut-o a fost să nu îl fac aşa cum a fost făcut. Ceea ce am vrut în toate aceste şase ediţii, este ceea ce se întâmplă în actuala ediţie, Tetralogia de Wagner, Requiemul de Britten şi Gurrelieder de Schoenberg“, a mai adăugat acesta.

Întrebat ce aduce Festivalul Enescu din perspectiva poziţionării la nivel internaţional, Ioan Holender a răspuns:

„Din perspectiva mea, şi nu numai a mea, Festivalul Enescu arată că România nu este reprezentată de mâncători de lebede şi cerşetori prin lume, ci că este reprezentată şi de acest festival de o calitate internaţională, care este unul din foarte puţinele, nu vreau să zic singurul factor al României de astăzi care dă ţării acesteia imaginea pe care, după părerea mea, o merită şi ar trebui să o aibă dacă nu ar fi o serie întreagă de «dacă-uri»“.

În acelaşi timp, Ioan Holender a dorit să atragă atenţia politicienilor români asupra importanţei politice pe care o are festivalul pentru ţara pe care o conduc, prin imaginea creată în afara graniţelor. În continuare a punctat faptul că ar trebui să existe tot mai multe festivalul de acest gen, care atrag atenţia şi aprecierea presei străine şi, prin urmare, aduc un câştig la nivelul imaginii naţionale. Totodată, acesta se declară conştient că finanţarea activităţilor culturale nu se află pe lista de priorităţi a clasei politice:

„Singurul lucru care îi interesează pe politicieni sunt voturile, ca să câştige alegerile, iar noi, cei din domeniul artistic, suntem o minoritate neglijabilă. Pe ei  îi costă bani asta şi ei cred că e mai bine să-i cheltuiască pentru acţiuni mai populiste, mai cunoscute, care le aduc lor mai mult succes, mai multă siguranţă la alegeri, neglijând hrana spirituală.“

Directorul artistic Ioan Holender a vorbit şi despre momentele de cumpănă ale carierei sale, despre temerile, nesiguranţa şi dezamagirile din viaţa sa, dar şi despre motivaţia de a continua să aducă arta în faţa unui public însetat de frumos:

„Simt recunoştinţa oamenilor pe care nu-i cunosc. Mulţi îmi scriu, mulţi pe stradă îmi spun mulţumesc, dar le spun: nu-mi mulţumiţi mie, mulţumiţi-le celor de sus, dar această căldură, acest ecou al publicului, îl simt aici mai mult decât oriunde.“