Spectacol inedit la Cluj Piesă de teatru jucată în... maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Sîrbu e prima regizoare din România care a realizat un spectacol jucat în maşină. Foto: Radu Neag

Doi actori aflaţi pe scaunele din faţă ale unei maşini vor juca o piesă de teatru în faţa spectatorilor aflaţi pe bancheta din spate. „Autobahn” este primul spectacol din ţară jucat la volan şi în faţa a maxim trei spectatori. Piesa va fi pusă în „scenă“ în şase autoturisme care vor circula prin Cluj-Napoca circa 30 de minute.

Numai 18 norocoşi vor avea ocazia în fiecare seară să participe la spectacolul inedit, care va avea loc premiera la Cluj diseară, în faţa Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. De fapt, de aici va avea loc pornirea, deoarece piesa se va juca la volan, în mers. Pentru spectacolul „Autobahn (autostradă - n.r.)“ au fost puse la dispoziţie şase autoturisme, pe banchetele cărora vor sta câte trei spectatori. În faţă, doi actori îi vor surprinde cu un act teatral deosebit.

„Pentru noi nu existaţi. Spectatorii, cei de pe bancheta din spate, vor fi, practic, martori la ceva ce se întâmplă în maşină, între două persoane. E un proiect de intimitate teatrală“, a spus regizoarea Mihaela Sîrbu. Cei 18 vor fi selectaţi pe principiul „primul venit, primul servit”.
Ea a subliniat că maşinile se vor afla în mers şi vor circula pe străzile oraşului circa 30 de minute. „Pasagerii au posibilitatea de a asculta maxim trei «poveşti», adică să urce în trei maşini diferite. Asta se va întâmpla tot în oraş. Coboară dintr-o maşină şi urcă în alta, pentru a asculta o altă «poveste»“, a afirmat artista.

Spectacolul se va juca începând de astăzi şi până vineri, de la ora 21.30, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de fiecare dată întâlnirea având loc în faţa Teatrului Maghiar. Preţul unui bilet de intrare costă 70 de lei. Regizoarea a explicat că preţul este piperat deoarece „sunt doi actori la trei spectatori“ şi altfel nu ar fi putut fi suportate costurile.

Premieră naţională şi „poate“ internaţională

„Poveştile“, care de fapt sunt mici piese de teatru diferite, dar care au la bază aceeaşi idee şi acelaşi concept, semnate de Neil LaBute au fost jucate până acum doar pe scenă şi niciodată într-o maşină, potrivit Mihaelei Sîrbu. „Ideea a pornit din necesitatea de a juca undeva. Nu am avut niciodată o sală de spectacol“, a completat aceasta. Astfel, „Autobahn“ e prima piesă din ţară jucată în maşină. „Poate e chiar şi premieră mondială, deoarece oricât am căutat nu am găsit altele care să se fi jucat în maşină“, a explicat artista. Însă Clujul nu e primul oraş care se bucură de acest inedit spectacol, deoarece piesa a mai fost prezentată în Timişoara şi Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta