Sebastian Stan, românul care a cucerit Hollywoodul, invitat de onoare la American Independent Film Festival din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul român Sebastian Stan vine în România la American Independent Film Festival FOTO Guliver/Getty Images

Actorul american de origine română Sebastian Stan, care a ajuns să joace în unele dintre cele mai titrate producţii americane de film, alături de actori ca Matt Damon, Natalie Portman, Scarlett Johansson, Chris Evans şi Robert Downey Jr., vine la Bucureşti în această primăvară.

Sebastian Stan va fi invitatul de onoare al celei de-a doua ediţii a American Independent Film Festival, care va avea loc la Bucureşti în perioada 27 aprilie-3 mai 2018. Actorul va prezenta în premieră în România cel mai recent film al său, „I, Tonya“, în regia lui Craig Gillespie, film cu trei nominalizări la Oscar, un Glob de Aur şi cinci nominalizări la Premiile BAFTA. 

Alături de Sebastian Stan la ediţia din acest an a American Independent Film Festival vor mai fi prezente şi alte personalităţi ale cinematografiei americane, iar festivalul va continua să aducă la Bucureşti o selecţie a celor mai apreciate filme independente americane recente. 

   

Sebastian Stan joacă alături de Margot Robbie şi Allison Janney în filmul „I, Tonya“ (2017), despre cunoscuta patinatoare Tonya Harding, unul dintre cele mai lăudate filme ale anului, cu trei nominalizări la premiile Oscar 2018, Globul de Aur pentru Allison Janney şi cinci nominalizări la Premiile BAFTA 2018. 

Filmul va deschide American Independent Film Fetival de anul acesta, pe 27 aprilie, şi va fi urmat de un dialog cu Sebastian Stan. 

Sebastian Stan, alături de actriţa Margot Robbie FOTO Guliver/Getty Images

Sebastian Stan este cel mai popular actor român care a reuşit să se impună în industria americană de film. Marii regizori i-au remarcat şarmul şi talentul şi l-au cooptat în producţii de Oscar. În „Marţianul“ (care a primit şapte nominalizări la Oscar) a jucat alături de Matt Damon, iar în altă peliculă premiată, „Lebăda Neagră“, face parte dintr-o distribuţie de top alături de Natalie Portman, Mila Kunis şi Vincent Cassel. A jucat şi în music-hall-uri pe Broadway şi în serialul american, popular printre adolescenţi, „Gossip Girl“. În cel mai recent film din trilogia „Captain America“ joacă un rol principal alături de Robert Downey Junior, Scarlet Johanson, Chris Evans, Hugo Weaving sau Samuel L. Jackson.  Actorul român a primit chiar şi câteva replici în limba română. 

Sebastian Stan s-a născut pe 13 august 1982, în Constanţa. S-a mutat la Viena împreună cu mama sa, când avea opt ani, iar la 10 ani a jucat primul rol în film, în „71 fragments of a Chronology of Chance“ regizat de celebrul austriac Michael Haneke. Doi ani mai târziu, familia a plecat peste Ocean şi s-a stabilit în Rockland County, New York. Sebastian a absolvit Universitatea Rutgers din New Jersey şi a studiat la Globe Theater din Londra timp de un an. 

Prima ediţie a AIFF a avut loc în septembrie 2017 şi i-a avut ca invitaţi speciali pe actorii Ethan Hawke, Joaquin Phoenix şi John C. Reilly. Regizorul Barry Jenkins, câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film în 2017, a deschis festivalul printr-un Q&A în direct prin Skype, la finalul proiecţiei filmului „Moonlight“.

Pornind de la tradiţia marilor filme narative americane, festivalul îşi propune să prezinte o selecţie a celor mai recente producţii independente made in USA, titluri apreciate de critică şi prezentate în circuitul marilor festivaluri nord americane precum Sundance, New York, Tribeca, Telluride ori Toronto. A doua ediţie a American Independent Film Festival are loc în perioada 27 aprilie – 3 mai 2018, la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată