Reacţia amuzantă a lui Adrian Văncică după ce „Cadoul de Crăciun“ a ajuns pe lista scurtă la Oscaruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Văncică joacă rolul principal în scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun“ FOTO IMDb

„Cadoul de Crăciun“, scris şi regizat de Bogdan Mureşanu şi care îi are ca protagonişti pe Ioana Flora şi Adrian Văncică (foto), este primul scurtmetraj românesc ajuns pe lista scurtă pentru o nominalizare la premiile Oscar, care vor fi decernate pe 9 februarie, la Los Angeles. Membrii echipei au făcut declaraţii cu privire la această reuşită, iar Văncică a făcut-o în stilul consacrat.

Academia Americană de Film a anunţat, pe 16 decembrie, listele scurte pentru nouă categorii ale premiilor Oscar 2020. În timp ce lungmetrajul lui Cornel Porumboiu, „La Gomera“, nu a fost selectat la categoria Cel mai bun film internaţional, scurtmetrajul românesc „Cadoul de Crăciun“ a fost inclus şi are şansa de a primi o nominalizare. În cursă mai sunt alte nouă producţii, alese din 191 de filme, iar cele cinci nominalizate for fi dezvăluite pe 13 ianuarie.

„Am primit vestea pe 16 decembrie, zi în care la Timişoara în urmă cu 30 de ani a început Revoluţia Română şi nu pot să nu văd aici un soi de destin al unui film care tratează tocmai această perioadă. Este o nouă recunoaştere care se acordă acum nu numai celor din echipa filmului, ci şi cinematografiei române şi marilor regizori care au făcut din ea un act cultural universal“, a declarat scenaristul şi regizorul Bogdan Mureşanu.

„Sunt foarte bucuros că am reuşit să ajungem până aici! Mai trebuie să reuşim pasul către cele cinci nominalizări şi gata! Mă duc la Oscar, fac două poze cu sau fără statuetă, mă întorc şi ies la pensie povestind despre asta. Ce să fac? O iau şi eu mai în glumă, că dacă o iau în serios îmi pleacă mintea cu sorcova“, a declarat în stilul caracteristic actorul Adrian Văncică.

„Sunt recunoscătoare şi fericită pentru că îmi dau seama, încă o dată, că niciun demers cu adevărat autentic şi valoros nu rămâne neobservat“, a precizat şi actriţa Ioana Flora. 

Acţiunea filmului are loc în seara de 20 decembrie 1989. Totul porneşte de la scrisoarea unui băiat către Moş Crăciun în care copilul dezvăluie ce îşi doresc părinţii lui de sărbători. Tatăl află îngrozit că cel mic a trimis prin poştă o scrisoare în care spune ce îşi doreşte părintele lui pentru Crăciun: „Să moară nea Nicu“.

În decurs de un an, „Cadoul de Crăciun“ a câştigat peste 50 de premii la cele mai mari festivaluri internaţionale de film, iar recent a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj al anului de către Academia Europeană de Film. Printre distincţiile obţinute se numără şi marele premiu la Festivalul Clermont-Ferrand, unde au fost înscrise peste 9000 de producţii şi marele premiu la Palm Springs. 

În România, scurtmetrajul va fi difuzat în premieră la TVR 1 şi TVR 1 HD luni, 23 decembrie, de la ora 23.00. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG