Peşterile "cenotes" din Mexic, subiect de film documentar

Peninsula Yucatan din Mexic este presărată cu mii de peşteri („cenotes”) despre care se crede că în trecut au adăpostit oameni preistorici, devenind apoi locuri considerate sacre pentru populaţia mayaşă.

  Peşterile sunt adevărate case de comori pentru cei interesaţi să studieze obiceiurile şi istoria popoarelor indigene dar şi spaţii supuse unor cercetări geologice serioase, pentru că pot să ofere indicii valoroase despre anumite condiţii climatice şi speologice.

Conform Spiegel Magazin, o echipă de arheologi germani şi cineaşti sunt implicaţi în demararea unui proiect menit să exploreze, cu ajutorul tehnologiei video de ultimă generaţie, labirinturile subacvatice din Yucatan. Echipa are în plan realizarea unui film 3D, care va surprinde imagini spectaculoase din locuri greu accesibile.

Peşterile din Peninsula Yucatan sunt, în sinea lor, o lume prea puţin explorată, dar de o frumuseţe ciudată. S-au format ca urmare a dărâmării tavanurilor de calcar, o parte dintre gropile apărute umplându-se cu apă de ploaie, în timp ce altele fac trecerea în peşteri labirintice gigantice.

„Cenotes” este locul în care, dacă un om ar fi murit în urmă cu câteva sute de ani, corpul i-ar fi fost inundat de apă şi scufundat în adâncuri. Carnea descompusă s-ar fi desprins treptat de pe oase şi ar fi observat lumea din spatele unor orbite goale, de craniu. Te-ai fi putut aştepta ca oasele să ia din nou forma unui om care să se ridice în picioare, să se scutură de nisip şi să dispară la întâmplare, în întunericul apei.

Imaginea aceasta nu este doar o metaforă atunci când străbaţi peşterile. După ce în Epoca de Piatră „cenotes” serveau ca loc de refugiu sau de îngropat morţi, fiind uscate la acea vreme, mayaşii au venerat frumuseţea unei aşa-numite lumi subterane Xibalba (Locul Fricii), spre care se credea că ele făceau trecerea.

În peştera Las Calaveras pot fi observate rămăşiţele a mai mult de 125 de oameni. Nu se ştie cum au ajuns acolo, dacă oamenii au murit împreună sau este vorba despre o perioadă mai lungă de timp, în care s-au acumulat.

Echipa care şi-au propus să regizeze filmul documentar ce se va numi „Peşterile morţii” şi va fi lansat în vara anului 2013, a pus la cale o expediţie sistematică, aflată în plină desfăşurare, iar peşterile vor fi pentru prima dată filmate cu o cameră 3D. Filmările se dovedesc istovitoare pentru realizatori, fizic şi emoţional deopotrivă.

Pentru a putea reuşi să capteze în cadru scheletele din Las Calaveras, echipa trebuie să treacă cu tot volumul de aparatură (numai camera 3D subacvatică are 80 de kilograme), printr-o deschizătură de un metru pătrat.

Regizorul Norbert Vander nu se lasă descurajat de iminenţa obstacolelor şi nu se teme nici să se murdărească pe mâini sau să se caţere pe porţiuni alunecoase, acoperite cu muşchi.

Şi pentru Florian Huber, arheolog la Institutul de Arheologie Preistorica si Protoistorica din Kiel, fiecare minut petrecut în peşteri este o reală investiţie, deoarece documentarea trebuie să fie susţinută.

“Se cunosc aproximativ 5000 de peşteri „cenotes”, dar numărul lor real este estimat la 10000”, explică Hubert, altfel spus, doar jumătate dintre acestea au fost cercetate până în prezent.

Cineaştii au ales tehnologia 3D pentru că aceasta este considerată cea mai fidelă şi eficientă modalitate de explorare a lumii. Un film pe tema peşterilor ar putea să pericliteze frumuseţea locurilor, pentru că numărul de turişti şi de interacţiuni umane ar creşte în zonă.

“Acest gen de documentar va spori tenaţia, dar poate şi să promoveze ideea de respect pentru o lume ce se vrea protejată”, a mai adăugat arheologul german.