„Patimile lui Hristos“ va avea o continuare, regizată de Mel Gibson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Mel Gibson şi scenaristul Randall Wallace lucrează la continuarea producţiei „Patimile lui Hristos“, lungmetraj ce va avea ca temă Înălţarea lui Iisus.

În anul 2004, „Patimile lui Hristos“, regizat de Mel Gibson, în care erau înfăţişate ultimele zile din viaţa lui Iisus, a provocat dezbateri, adulaţie printre unii, dar şi repulsie din partea altora.  Vânzările enorme generate de film, ridicate la 612 milioane de dolari în întreaga lume, dintr-un buget de 30 de milioane de dolari, a inaugurat un nou val de filme religioase care încă este abordat de mulţi producători conştienţi de un public neexploatat până în prezent, potrivit „The Guardian“.

Doisprezece ani mai târziu, scenaristul Randall Wallace a confirmat că a început să lucreze alături de Mel Gibson la o continuare a filmului, dedicată Învierii lui Hristos. Subiectul reprezintă chiar una dintre specializările lui Wallace de pe vremea când studia religia la Universitatea din Duke. Scenaristul a declarat pentru „The Hollywood Reporter“: „Mereu mi-am dorit să spun povestea asta. «Patimile lui Hristos» a fost începutul, însă sunt multe alte poveşti de spus“.

„Comunitatea evanghelică consideră cu «Patimile lui Hristos» este cel mai mare film religios realizat vreodată la Hollywood şi ne-a tot spus că o continuare ar fi şi mai grandiosă“, a continuat Wallace.

„Sper că pellicula va avea titlul «The Passion of the Christ 2: Resurrection» sau «The Passion of the Christ II: Dawn of the Messiah» sau «The Passion of the Christ Reloaded». De data asta va fi biblic“, a mai declarat Randal Wallace.

În filmul lansat în 2004, actriţa Maia Morgenstern a interpretat rolul Fecioarei Maria. Din distribuţia filmului au mai făcut parte, între alţii, Jim Caviezel şi Monica Bellucci.

Mel Gibson şi Randall Wallace au colaborat în trecut pentru filmul de succes „Braveheart/Inimă neînfricată“ (1995), pentru care Randall Wallace a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun scenariu, iar Mel Gibson a fost recompensat cu două trofee pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor.

Mel Gibson, născut la 3 ianuarie 1956, este un actor, regizor, producător şi scenarist american. A jucat în peste 40 de filme, a regizat şapte şi a produs 19. În anii 1990, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. Regizor al filmelor „Patimile lui Hristos“ şi „Apocalypto“, Gibson a revenit în 2014 pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul „Edge of Darkness“, considerat un eşec comercial.

În ciuda succesului, Mel Gibson a intrat în vrie în 2004, iar cariera lui a ajuns în impas, după ce acesta a făcut o serie de comentarii care au ajuns în atenţia publică şi care l-au trasformat, în ochii tuturor, într-un antisemit şi rasist. Mai mult, Gibson a devenit persona non grata în ochii mai multor producători şi regizori cu care colaborase în trecut pe motiv că s-a folosit de cuvinte pe post de armă letală.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”