Între masculin şi feminin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pielea în care trăiesc/ La piel que habito

Un chirurg plastician încearcă s-o recreeze pe soţia sa dispărută şi să se răzbune pe violatorul fiicei sale, dar cade victimă  propriilor slăbiciuni, în cel mai recent film al lui Almodovar. Noul film al redutabilului regizor spaniol Pedro Almodovar (cel de-al 19-lea lungmetraj din cariera sa) reia mare parte dintre obsesiile tematice care i-au jalonat parcursul cinematografic, doar punerea în temă este puţin alta.

S-a spus că Almodovar a părăsit terenul său favorit, cel al comediei „fără frâne", pentru a se aventura pe teritoriul horrorului cu accente de tip Frankenstein sau, să zicem, al thrillerului sexual. Dramatismul nu a lipsit însă niciodată comediilor almodovariene (pentru care spaniolii au creat un termen special, „almodramă"), iar filme mai vechi ca „Leagă-mă!", „Proasta creştere" sau precedenta producţie a regizorului, „Îmbrăţişări frânte" (cu care filmul de faţă seamănă cel mai mult), aveau, la rândul lor, o solidă doză de suspans. Almodovar a schimbat, într-adevăr, registrul (nu de la acest film, ci de mai multă vreme), rămâne însă flamboaianţa stilistică, modul unic de a povesti şi senzaţia de „respiraţie tăiată" pe care o ai de multe ori pe parcursul vizionării.

Joaca de-a Prometeu

„M-am gândit la mitul lui Frankenstein, dar mai ales la mitul lui Prometeu", explica Almodovar la conferinţa de presă de la Cannes („Prometeul modern" era subintitulat, de altfel, romanul lui Mary Shelley). Acest film nu este, însă, despre un experiment ştiinţifico-medical (de creare a „pielii perfecte", rezistentă la arsuri) şi consecinţele sale, aşadar nu e un SF banal cu funcţie de avertisment, nici nu este un thriller despre „fantomele" trecutului care-l bântuie pe personajul principal (eminentul chirurg plastician Ledgard, interpretat de Antonio Banderas). Principala temă este una foarte dragă lui Almodovar: identitatea sexuală, dar de data aceasta este tratată „aşa cum nu aţi mai văzut niciodată".

De altfel, regizorul a ezitat să-şi trimită filmul la Cannes (unde nu s-a regăsit în palmares), de teamă că ziariştii vor dezvălui - înaintea premierei spaniole - numeroasele întorsături („twisturi") din scenariu. Chit că pelicula ecranizează un roman, „Tarantula", de Thierry Jonquet (1954-2009), scriitor francez de série noire. Imaginaţia lui Almodovar rămâne totuşi debordantă, iar filmul arată, într-adevăr, una dintre cele mai elaborate răzbunări născocite vreodată.

A fi sau a nu fi bărbat

Filmul regizorului spaniol forează adânc în zonele obscure ale psihicului uman şi se joacă graţios, cu dexteritate, pe linia subţire de demarcaţie dintre masculin şi feminin. Din punct de vedere narativ, două sunt sursele principale ale lui Almodovar: ficţiunea populară, de consum (şi mai ales cinematograful de serie B) şi, încă o dată, melodrama (cu rădăcini în romanul-foileton de secol XIX), ale cărei poncife sunt, de data aceasta, întoarse complet pe dos şi „schimonosite" complet. Distribuţia îl readuce într-un film de Almodovar pe Antonio Banderas (la 21 de ani de la „Leagă-mă!"), actor lansat în filmele regizorului spaniol, dar şi pe marea actriţă Marisa Paredes (ultima oară la Almodovar în „Totul despre mama mea").

Noul star creat de Almodovar, cu acest film, este Elena Anaya, superba interpretă a tinerei care trebuie să se împace cu o nouă viaţă; aţi mai văzut-o, fără să ştiţi, în „Lucia şi sexul", „Vorbeşte cu ea", „Van Helsing". Anaya se adaugă, astfel, unei liste care le cuprinde pe Carmen Maura, Victoria Abril, Penelope Cruz şi alte actriţe aduse în atenţia internaţională de regizorul spaniol.

Info:
Pielea în care trăiesc/ La piel que habito (Spania, 2011)
Regia: Pedro Almodovar
Cu: Antonio Banderas, Elena Anaya
Rulează la: Hollywood Multiplex Bucureşti Mall

Filmul preferat: Alina Grigore, actriţă

CV
- Alina Grigore s-a născut pe 30 decembrie 1984 la Bucureşti şi este una dintre cele mai apreciate tinere actriţe contemporane.
- S-a căsătorit la 23 de ani cu actorul Bogdan Albulescu. În anul 2006, a interpretat rolul Andreei în filmul „Happy end".
- A jucat în serialul TV „Războiul sexelor", difuzat la Acasă TV, unde a interpretat rolul Simonei, cea mai bună prietenă a Emei.
- A mai jucat în serialele TV „Om sărac, om bogat" (2006) şi „Îngeraşii" (2008).
- Rolul important din filmul premiat al lui Adrian Sitaru „Din dragoste cu cele mai bune intenţii" - Delia, prietena personajului principal, intepretat de Bogdan Dumitrache - a adus-o şi în atenţia publicului de cinema, iubitor al filmelor „noului val" românesc. Filmul a avut recent premiera pe marile ecrane din ţară.
- A primit în cariera ei şi câteva premii, printre care cel pentru Cea mai bună actriţă, Best English, T4T Timişoara în 2003, Premiul de interpretare pentru Arad Teenplay în 1999, tot în 2003 a luat premiul de interpretare Yorick la Piatra Neamţ, iar în 1995-1997 a luat premiul de interpretare Ciric Iaşi.

Top 10 filme care m-au marcat
1. Cursa de la miezul nopţii (SUA, 1988), regia Martin Brest
2. Iubire adevărată (SUA, 1993), regia Tony Scott
3. Prinţesa Mononoke (Japonia, 1997), regia Hayao Miyazaki
4. Mama şi târfa (Franţa, 1973), regia Jean Eustache
5. O femeie dominată (SUA, 1974), regia John Cassavetes
6. Aurora (România, 2011), regia Cristi Puiu
7. Din dragoste cu cele mai bune intenţii (România, 2011), regia Adrian Sitaru
8. Marele Lebowski (SUA, 1998), regia Joel Coen
9. Doamna din apă (SUA, 2006), regia M. Night Shyamalan
10. Barry Lyndon (Marea Britanie-SUA, 1975), regia Stanley Kubrick

Top 5 regizori
1. Stanley Kubrick (1928-1999)
2. John Cassavetes (1929-1989)
3. Hayao Miyazaki (n. 1941)
4. Cristi Puiu (n. 1967)
5. Adrian Sitaru (n. 1971)

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două