Informaţii pe scurt
0La sfârşitul acestei veri, cunoscuta actriţă a apărut la New York în calitate de producătoare a unui film independent, pe care îl finanţează, „Rabbit Hole“, şi în care va şi juca.
Arad
Ro – IFF
Între 26 septembrie şi 4 octombrie se desfăşoară, cu nume şi oraş-gazdă schimbate, fostul Festival Internaţional de Film Bucureşti. În noua formulă arădeană, el are trei secţiuni: „Femei în cinema“, „Secţiunea principală“, dedicată producţiilor realizate în ţările din bazinul Mării Negre, şi „Focus“, care, în acest an, este destinată filmelor semnate de Emir Kusturica. În prima seară a festivalului, Emir Kusturica şi trupa No Smoking vor susţine un concert la Sala Polivalentă din Arad.
Paris
Laterna magică
Cinemateca franceză prezintă în stagiunea 2009-2010 o expoziţie cu plăci de sticlă şi filme pictate. Intitulată „400 de ani de cinema“ şi cu subtitlul „Lanterna magică şi filmul pictat“, expoziţia prezintă o selecţie din cele 23.000 de piese aparţinând Cinematecii pariziene şi Muzeului Cinematografului de la Torino. Concepută ca un parcurs iniţiatic, manifestarea introduce vizitatorul în universul proiecţiilor luminoase.
New York
Surpriza Nicole Kidman
La sfârşitul acestei veri, cunoscuta actriţă a apărut la New York în calitate de producătoare a unui film independent, pe care îl finanţează, „Rabbit Hole“, şi în care va şi juca. Turnat în cartierul Queens, filmul va fi realizat de Cameron Mitchel, nume necunoscut în industria americană de cinema. Adaptată după bestsellerul cu acelaşi nume al lui David Lindsay-Abaire, câştigător al unui Premiu Pulitzer în 2007, pelicula, care îi are pe generic, alături de Kidman, pe Aaron Eckhart şi Dianne Wiest, are un buget de numai 10 milioane de dolari.