Gerard Depardieu devine Maigret, unul dintre marii polițiști ai literaturii universale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai recent film al regizorului Patrice Leconte îl readuce pe marile ecrane pe celebrul comisar parizian din cărțile polițiste scrise de George Simenon.

Gerard Depardieu, într-o scenă din film, în rolul comisarului Maigret FOTO Pascal Chantier

Gerard Depardieu interpretează remarcabil rolul principal, comisarul Maigret, în producția care va intra din 26 august în cinematografele din toată țara. „Maigret este unul dintre marii polițiști ai literaturii, alături de Porfir din «Crimă și pedeapsă» sau Javert din «Mizerabilii»“, a declarat actorul francez.

Pelicula urmărește un caz misterios. În 1953, o tânără necunoscută, îmbrăcată într-o rochie elegantă de seară, este găsită fără suflare într-o piață din Paris. În absența vreunui martor și fără posibilitatea de a-i afla identitatea, comisarul Maigret încearcă să înțeleagă circumstanțele misterioase în care a murit victima și să facă lumină într-un caz care îi trezește amintiri dureroase.

O ecranizare a uneia dintre cele mai personale investigații ale lui Maigret în care, dincolo de atmosfera și personajele unui thriller clasic, facem cunoștință cu trecutul comisarului, umanitatea și obsesiile lui. Din distribuție mai fac parte Jade Labeste, Melanie Bernier, Aurore Clement, Andre Wilms și Herve Pierre. 

Patrice Leconte a devenit cunoscut ca scenarist și regizor în anii 1980, prin comediile „Les Bronzés“ (1978) și „Les Bronzés font du ski“ (1979). A realizat numeroase filme apreciate de critici: „Tandem“ (1987), „Monsieur Hire“ (1989), „Soțul coafezei“ (1990), „Fata de pe pod“ (1999), care au primit nominalizări la categoria Cel mai bun regizor, la premiul César.

Pelicula „Ridicule“ (1997), i-a adus premiul César pentru cel mai bun regizor și premiul BAFTA pentru cel mai bun film în limbă străină. În 2010, a realizat comedia „Voir la mer“, care i-a adus premiul Swann d'or pentru Cel mai bun regizor.

Maigret, interpretat de mari actori ai lumii

Jules Maigret este un personaj fictiv din romanele polițiste scrise de autorul belgian Georges Simenon. Este personajul principal în cele 75 de romane și 28 de nuvele publicate în toată lumea, unele dintre ele adaptate pentru cinema și televiziune. Jules Maigret e un comisar de poliție de vârstă mijlocie, este prezentat ca un tip calm, pe care nimic nu-l poate scoate din sărite, fumează pipă și poartă pălărie și pelerină.

Cred că Maigret a fost primul anchetator, poliţist, care să facă tot ceea ce ceilalţi nu făceau. Asta înseamnă că nu există niciodată, sau există rar, un vinovat perfect, ei nu sunt reprezentări ale răului, sunt deseori oameni ca noi. Tatăl meu l-a creat pe Maigret împotriva tuturor regulilor. Comisarul Maigret nu este deosebit de inteligent, nu este foarte sportiv, ba chiar deloc, romanele se termină deseori rău“, declara John Simenon, fiul scriitorului, într-un interviu pentru Adevărul.

Printre actorii care au jucat acest rol de-a lungul timpului se numără: Jean Gabin, Rupert Davies, Charles Laughton, Bruno Cremer, Jean Richard, Gino Cervi, Michael Gambon, Basil Sydney, Maurice Denham. În 2016, Maigret a fost interpretat de actorul britanic Rowan Atkinson (Mr. Bean).

Georges Simenon (1903-1989) a scris peste 200 de romane, traduse în peste cincizeci de limbi. Cărţile sale au fost vândute în peste 850 de milioane de exemplare în întreaga lume.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid