FOTO VIDEO Controversele filmelor biblice: un Iisus „prea arătos“, blasfemii şi „viziuni antisemite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Religia este un subiect delicat şi controversat, iar atunci când regizorii de la Hollywood speculează poveştile biblice şi le transpun pe marele ecran, controversele sunt nelipsite.

Cu mici excepţii, filmele hollywoodiene care au la bază poveşti biblice au stârnit nenumărate controverse: fie că actorul care l-a interpretat pe Iisus a fost „prea sexi“, fie că Noe a fost portretizat ca un „cruciat al mediului“ sau întreaga peliculă a fost „o adevărată blasfemie“. 

Dar pe lângă valurile de controverse, aceste pelicule mai au ceva în comun: succesul la box-office. Şi nu este de mirare, căci pare a fi o regulă nescrisă cea conform căreia lucrurile care stârnesc discuţii, stârnesc şi un interes sporit. CNN a întocmit o listă a unor astfel de filme, care, pe lângă discuţiile aprinse, s-au bucurat şi de încasări pe măsură. 

„Noe/ Noah“ (2014)

Actorul Russell Crowe, în rolul lui Noe din filmul cu acelaşi nume FOTO cinemagia.ro

Cel mai recent film biblic este „Noe/ Noah“, a cărui regie poartă semnătura lui Darren Aronofsky, „un everu nu foarte credincios“, după cum însuşi s-a descris.

Filmul, bazat pe povestea biblică „Arca lui Noe“, în care un bărbat este ales de Dumnezeu pentru a duce la bun sfârşit o misiune de salvare a omenirii din calea unui potop apocaliptic, îl are ca protagonist pe Russell Crowe, căruia i se alătură actorii Jennifer Connelly, Ray Winstone, Emma Watson, Logan Lerman, Anthony Hopkins şi Douglas Booth.

Premiera filmului s-a bucurat de o „avalanşă“ de spectatori şi a ţinut piept unui „potop“ de controverse, căci, în urma proiecţiilor speciale, lungmetrajul a fost interzis în ţările arabe din Orientul Mijlociu, autorităţile considerând că filmul contravine legii islamice, întrucât prezintă pe marele ecran portretul unui profet.

Pe fondul acestui val de critici, studiourile Paramount au emis un „mesaj explicativ“ prin care face clar faptul că „filmul este inspirat din povestea lui Noe, dar echipa şi-a luat libertatea artistică de a o interpreta într-o manieră proprie“. Chiar şi Aronofsky şi-a descris pelicula ca fiind „filmu biblic care nu are nicio legătură cu povestea biblică“.

Aceste precizări nu au liniştit grupurile creştine, care s-au arătat revoltate de faptul că regizorul a interpretat greşit o poveste sacră. De asemenea, au existat plângeri conform cărora filmul nu ar fi respectat versetele din Vechiul Testament şi că Noe a fost portretizat ca un „cruciat al mediului“ care livrează un mesaj cu privire la Judecata de Apoi.

„Fiul lui Dumnezeu/ Son of God“ (2014)

Actorul Diogo Morgado, în rolul lui Iisus din filmul „Fiul lui Dumnezeu“ FOTO cinemgia.ro

Continuarea miniseriei „Biblia/ The Bible“ a devenit anul acesta un succes de box-office, dar nu fără a deranja şi indigna audienţa. Producătorii filmului au decis să scoată din peliculă toate scenele cu Satana, deoarece personajul semăna izbitor cu preşedintele SUA, Barack Obama. Actorul care interpretează rolul diavolului este marocanul Mohamen Mehdi Ouazanni. Deşi în viaţa reală acesta nu seamănă deloc cu Barack Obama, asemănarea din serial este izbitoare, după cum au remarcat internauţii.

De asemenea, cinefilii au fost deranjaţi de atrăgătorul actor care îl portretizează pe Iisus, portughezul Diogo Morgado. Acesta a fost comparat cu Brad Pitt şi cu Marlon Brando în tinereţe şi a fost numit de cârcotaşi „Iisus cel arătos“.

   

„Patimile lui Hristos/ The Passion of the Christ“ (2004)

Actorul Jim Gaviezel, în rolul lui Iisus din filmul „Patimile lui Hristos“ FOTO Studio Produzent

Drama, regizată de Mel Gibson, prezintă ultimele ore din viaţa lui Iisus şi a fost filmul independent cu cele mai mari încasări din vânzarea biletelor la nivel mondial, 441 de milioane de euro. Pelicula a atras controverse din două motive: mulţi evrei l-au catalogat drept „antisemit“, iar protestatari anti-catolici au fost înfuriaţi de faptul că scenariul nu s-a bazat exclusiv pe Biblie, scrie listverse.com.

În ciuda succesului înregistrat de acest lungmetraj, Mel Gibson a intrat în vrie, iar cariera lui a ajuns în impas, după ce acesta a făcut o serie de comentarii care au ajuns în atenţia publică şi care l-au trasformat, în ochii tuturor, într-un antisemit şi rasist. Mai mult, Gibson a devenit persona non grata în ochii mai multor producători şi regizori cu care colaborase în trecut pe motiv că s-a folosit de cuvinte pe post de armă letală.

„Ultima ispită a lui Iisus/ The Last Temptation of Christ“ (1988)

William Dafoe, în rolul lui Iisus din filmul „Ultima ispită a lui Iisus“ FOTO cinemagia.ro

Filmul, regizat de apreciatul Martin Scorsese, este adaptarea romanului omonim al lui Nikos Nazantzakis, din 1951. Ca şi cartea, pelicula este o descriere a vieţii lui Hristos, care avansează teza conform căreia Iisus, deşi pur, a fost supus aceloraşi ispite ca orice om, printre care frica, îndoiala, teama, neîncrederea şi dorinţa sexuală, ipoteză ce i-a scandalizat pe creştini.

Filmul, al cărui protagonist este Willem Dafoe, conţine un mesaj în care este precizat că acesta nu se bazează pe evangheliile biblice şi că este departe de portretul biblic al vieţii lui Iisus. Mai multe grupuri fundamentalist creştine au organizat proteste şi boicoturi, convingând lanţuri de cinematografe să nu proiecteze filmul. În unele ţări, inclusive Mexic şi Chile, lungmetrajul a fost interzis vreme de mai mulţi ani.

„Viaţa lui Brian/ Life of Brian“ (1979)

Actorul Graham Chapman, în rolul lui Brian Cohen din filmul „Viaţa lui Brian“ FOTO Studio Produzent

„Life of Brian“ a fost scris, regizat şi jucat de grupul de comedie Monty Python şi a fost o satiră la adresa credulităţii şi ipocrizie unor adepţi ai unui „Mesia“ fals. Filmul spune povestea lui Brian Cohen, interpretat de Graham Chapman, un tânăr everu născut în acelaşi loc şi în aceeaşi eră cu Iisus Hristos şi care este confundat cu Mântuitorul.

Pelicula a atras acuzaţii de blasfemie şi proteste din partea grupurilor religioase, care au organizat proteste împotriva producţiei, considerând-o „adevărată blasfemie“. De asemenea, filmul a fost interzis timp de opt ani în Irlanda, timp de un an în Norvegia, iar în Italia nu a fost lansat până în anul 1990.

„Ori aceşti oameni sunt stupizi, ceea ce în mod evident nu sunt, ori au devenit atât de înfuriaţi încât nu mai sunt capabili să gândească bine, fiindcă nu au reuşit decât să mă facă bogat“, declara la momentul respectiv John Cleese. În ceea ce îi priveşte, Pitonii au susţinut întotdeuna că filmul este „eretic mai degrabă decât blasfemător, deoarece parodiază religia organizată, nu Dumnezeul venerat“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?