Filmul „Sunt o babă comunistă“ se lansează în cinematografe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi actori protagonişti îi interpretează pe Emilia şi Ţucu, părinţii tinerei Alice. FOTO Media Pro Pictures

Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu revin pe marile ecrane din 23 august în comedia „Sunt o babă comunistă“, regizată de Stere Gulea.


La aproape un sfert de secol de la capodopera cinematografică „Moromeţii“, regizorul Stere Gulea reia colaborarea cu directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile şi actriţa Luminiţa Gheorghiu care interpretează rolul principal din „Sunt o babă comunistă“.

Povestea filmului este o adaptare după bestseller-ul omonim scris de Dan Lungu, ce a înregistrat un real succes atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind tradus în zece limbi de circulaţie internaţională. În 2008, Dan Lungu a fost dublu nominalizat la prestigioasele premii Jean Monnet din Franta, devenind primul român care a intrat pe lista scurtă a acestei competiţii.

Scenariul semnat de Lucian Dan Teodorovici şi Stere Gulea reproduce atmosfera din carte şi păstrează nota umoristică a romanului, dar, în acelaşi timp, îi conferă filmului unicitate şi originalitate.

„Deşi, aparent, s-ar putea spune că nu s-a păstrat foarte mult din carte, la o analiză mai atentă, se poate constata că filmul redă cu fidelitate o mare parte a acţiunii din roman“, spune regizorul Stere Gulea.

Conform poveştii, viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap când fiica lor, Alice (Ana Ularu), se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul american. Situaţia se complică şi mai mult când părinţii află că cei doi au mari probleme financiare, iar Emilia şi Ţucu îşi dau seama că vor fi nevoiţi să facă sacrificii pentru binele celor doi.


 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele