Filmul lui Vlad Păunescu, SCARA, despre destinul unui actor celebru, intră în cinematografe din 15 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cinefilii din România au ocazia de a vedea o nouă peliculă românească de epocă

Regizat de către Vlad Păunescu, filmul SCARA are în distribuţie actori consacraţi, precum Horaţiu Mălăele şi Constantin Codrescu, dar şi noile vedete ale scenelor bucureştene.

SCARA urmăreşte parcursul unui tânăr venit din provincie la Bucureşti, unde devine unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, un star al anilor ’80, iar apoi o figură marcantă a evenimentelor din jurul Revoluţiei şi Mineriadei. Inspirat din fapte reale, filmul este construit pe mai multe planuri şi surprinde perfect o epocă: viaţa în teatrele bucureştene şi magia din jurul unui spectacol legendar (Karamazovii, de la Teatrul Nottara), demolările bisericilor de către comunişti sau zbuciumul interior al personajului principal, un rebel tot mai constrâns de regim.

Distribuţia filmului este condusă remarcabil de Eduard Trifa, aflat la primul rol principal în lungmetraj, după ce a devenit cunoscut pe scenele de teatru din Bucureşti: „E important ca toţi să înţelegem gravitatea pasivităţii şi cred că Scara ne arată foarte bine care sunt efectele tăcerii, dar şi ale rebeliunii. Am jucat un om din aceeaşi branşă, un actor, deci multe din trăirile lui – de la drumul din provincie până în Bucureşti, intrarea într-un teatru nou, adaptarea la un nou colectiv – le-am simţit şi eu. Chiar dacă vremurile pe care personajul le trăieşte au fost mult mai complicate decât cele pe care le trăiesc eu, am încercat să înţeleg şi să redau pe ecran revolta lui Andrei - în faţa regimului, în faţa oamenilor – dar şi revelaţia din final, care l-a apropiat definitiv de credinţă”.

Distribuţia SCARA numără peste 80 de personaje şi este completată de actori tineri ca Voica Oltean, Ana Maria Guran, Ada Galeş sau Ioana Bugarin, dar şi de actori consacraţi: Horaţiu Mălăele, Valentin Teodosiu, Ioana Crăciunescu, Nicodim Ungureanu, Ion Andrei Ionescu, Magda Catone sau Dragoş Galgoţiu (regizor de teatru aflat la debut ca actor în lungmetraj).

Regizorul Vlad Păunescu dedică acest film tuturor făcătorilor de spectacole: „Am trăit şi eu şi soţia mea Oana Păunescu (care semnează costumele filmului) printre actori, regizori, creatori de teatru, film sau artă. Dorinţa mea a fost să le dedicăm lor acest film. Le mulţumesc că există, pentru că fără ei nu aş fi existat nici eu, nici soţia mea. Am ales să spun această poveste pentru că face parte din trecutul meu, am trăit acele vremuri, alături de oamenii a căror destine am încercat să le transpun acum pe ecran. Cred că este o istorie importantă, care trebuie ştiută mai ales de tinerii născuţi după Revoluţie, ca să nu se mai repete”.

Scenariul filmului este semnat de Vlad Păunescu şi Constantin Chelba, scenografia de Sorin Dima, iar costumele de Oana Păunescu. Operatorul filmului este Alex Sterian, iar montajul le aparţine Corinei Stavilă şi lui Mihai Cosmin Popa.

SCARA a avut proiecţii sold-out la TIFF şi la TIFF Oradea, iar din 15 octombrie va putea fi vizionat în cinematografele din toată ţara. 

Mai multe pentru tine:
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cum a devenit steagul piraților din lumea manga simbolul protestelor Generației Z
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești