Video Filmul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, premiat la Festivalul de la Sarajevo VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, a fost premiat la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo.

Filmul surprinde esenţa unui moment istoric semnificativ şi explorează complexitatea naturii umane în vremuri dificile, oferind, în plus, o imagine fascinantă a istoriei Europei de Est. Aceasta a fost motivaţia juriului care a oferit Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă (CICAE) filmului românesc 'Libertate', regizat de Tudor Giurgiu, la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo. Premiul constă în sprijin pentru distribuţia filmului în peste 3.000 de cinematografe din toată lumea şi popularizarea acestuia printre spectatori”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Inspirat din fapte reale, „Libertate” spune o poveste mai puţin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluţiei din 1989, scrie Agerpres.

Filmul va intra în cinematografele din România în 6 octombrie, iar începând cu 25 august echipa filmului va fi prezentă la o serie de avanpremiere în peste 40 de oraşe din ţară, la Alba Iulia, Odorheiul Secuiesc, Sibiu, Buzău sau Brăila.

Regizorul Tudor Giurgiu, producătoarea Oana Bujgoi Giurgiu, scenarista Cecilia Ştefănescu şi actorii Alex Calangiu, Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo şi Ionuţ Caras au participat la Festivalul de la Sarajevo, unde „Libertate” a avut parte de mai multe proiecţii şi întâlniri cu publicul şi cu presa.

Din distribuţia filmului mai fac parte Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Mirela Oprişor, Leonid Doni sau Cuzin Toma. Scenariul este scris de Cecilia Ştefănescu şi Tudor Giurgiu, după o idee de Nap Toader.

  „Libertate” a avut premiera naţională la cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai popular film românesc din program.

Festivalul de la Sarajevo este cel mai important şi cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est. A fost fondat în 1995, în timpul asediului oraşului Sarajevo din timpul războiului bosniac.

„Libertate” este o co-producţie România-Ungaria, produs de Libra Films şi Mythberg Films şi distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuţia internaţională, filmul a fost achiziţionat de compania londoneză Reason8.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete