Dwayne Johnson, Gal Gadot şi Ryan Reynolds vor juca în două continuări ale „Red Notice”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorii Dwayne Johnson, Gal Gadot şi Ryan Reynolds vor juca în două continuări ale „Red Notice”, potrivit Variety, care notează că filmul lansat toamna trecută a devenit cel mai urmărit lungmetraj pe Netflix din toate timpurile.

Compania dezvoltă în prezent două continuări ale comediei de spionaj.

Regizorul Rawson Marshall Thurber este aşteptat să revină şi să filmeze cele două producţii în paralel.

Potrivit Deadline, Netflix plănuieşte să înceapă producţia la începutul anului 2023, având în vedere calendarul aglomerat al protagoniştilor. Între timp, Thurber va scrie scenariile.

A fost vehiculat că actorii din rolurile principale au primit onorarii de până la 20 de milioane de dolari, iar plata pentru noile filme ar putea fi chiar mai mare.

„Red Notice”, aventură cu cei mai căutaţi hoţi de artă şi cel mai bun expert în profilare al FBI, a avut premiera pe 12 noiembrie 2021.

Interpolul emite un mandat pentru localizarea şi arestarea celor mai căutaţi infractori din lume, iar cel mai bun expert în profilare de la FBI, John Hartley (Dwayne Johnson), face demersurile pentru asta. În căutările lui pe tot globul, se trezeşte în mijlocul unui jaf şi se vede forţat să îşi unească forţele cu cel mai mare hoţ de opere de artă din lume, Nolan Booth (Ryan Reynolds), pentru a-l prinde pe cel mai căutat, supranumit Nebunul (Gal Gadot). Aventura îi poartă pe cei trei în jurul lumii şi îi pune în diverse ipostaze.

Deşi a primit cronici nefavorabile, abonaţii Netflix nu l-au ocolit. Conform datelor serviciului de streaming, „Red Notice” a acumulat 328,8 milioane de ore de vizionare, depăşind recordul de 282 de ore stabilit în 2018 de „Bird Box”, cu Sandra Bullock.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?