Cum e la Cannes

Un documentar despre ultimul Festival de la Cannes? De ce nu: n-ar putea fi decât un bun prilej de a vedea – prin această “Cameră de filmare” – cum funcţionează o adevărată uzină cinematografică producătoare de mituri.

 A 62-a ediţie a festivalului a fost prezidată de actriţa franceză Isabelle Huppert, despre care gurile rele zic că a fost un Hitler în rochie de firmă: o mică (pentru că e mignonă...) dictatoare, întorcând palmaresul pe toate părţile, până când a ieşit ce i-a convenit. În orice caz, deşi informaţiile despre ce se întâmplă de regulă în vila izolată sus pe coline, unde se retrage juriul, sunt la fel de bine păzite ca şi secretele Pentagonului, atmosfera din seara ceremoniei de premiere tinde să dea dreptate celor care vorbesc – pe la colţuri – de ceartă în toată regula.

Până la urmă, germanul-devenit-austriac Michael Haneke (care o distribuise pe Huppert în rolul principal din “Pianista”, 2001, după romanul Elfriedei Jelinek) şi-a adjudecat, prin drama de epocă “Das Weisse Band”, un Palme d’Or la care râvnea încă de la şocantul “Funny Games” din 1997 – şi pe care îl mai ratase şi în 2005, când fusese în competiţie cu neliniştitorul “Caché”.

Dacă, mai mult ca sigur, “Camera de filmare” nu ne va introduce în culisele jurizării, prezentatoarea Mylene Klass va face o treabă mult mai bună înregistrând atmosfera specifică acestui mare festival, de care nici a 62-a ediţie nu s-a putut dispensa.

Prin interviurile cu numele mari care au călcat pe covorul roşu, reportajul despre Cannes nu va fi altceva decât încă o pepită strălucitoare de pe blazonul celui mai important festival de film din lume – genul de “produs derivat” care contribuie la glamourul evenimentului.

De la Tarantino (care şi-a prezentat ultimul film, dement-divertentul “Inglourious Basterds”, autodescris drept “un western spaghetti despre al Doilea Război Mondial”) la ziariştii acreditaţi (peste 4.000), armata de fotografi (plus paparazzi) şi mulţimile de gură-cască care se adună, seară de seară, pentru a urmări rituala urcare a treptelor roşii, reportajul nu poate lăsa pe dinafară nimic din ce face fascinaţia festivalului. Bon festival!