Comedie în stil italian

„Mine vaganti“, pe ecranele româneşti „Cine zice, ăla este!“, pigmentează tradiţia italiană a divertismentului cu o tematică homosexuală. Regizorul Ferzan Ozpetek, turc de origine, realizează câteva portrete savuroase ale membrilor unei familii tradiţionale din sudul Italiei, confruntaţi cu problema inedită a unui fiu gay.

Filmul lui Ferzan Ozpetek - una dintre cele mai de succes producţii peninsulare din ultima vreme - trage în mod evident cu ochiul spre comedia italiană (cu accente dramatice) clasică, un tip de peliculă care a făcut deliciul acestei cinematografii în anii '60-'70.

Suntem departe însă de operele unui Mario Monicelli sau Ettore Scola, ca să nu mai vorbim de cele, şi mai vechi, ale lui De Sica sau Pietro Germi. Pelicula este o reverenţă decentă faţă de această strălucitoare tradiţie, pe care încearcă, de multe ori cu succes, să o actualizeze şi să o aducă în mileniul prezent (nu altceva este metafora schimbului de generaţii şi a morţii bunicii din acest film).

În mod paradoxal, regizorul Ferzan Ozpetek este turc de origine, dar se ştie că, de multe ori, o privire mai proaspătă asupra unei culturi este dată de un străin, de un imigrant în acea cultură (cazul turcului Fatih Akin pentru Germania sau, după război, al lui Elia Kazan în SUA). Născut la Istanbul în 1959, Ozpetek a plecat la 17 ani la Roma pentru a studia istoria filmului. Ulterior, şi-a realizat toate filmele în Italia, de la debutul său - târziu, dar de mare succes - cu „Hamam" / „Il bagno turco" (1997) încoace. Cele mai multe filme ale sale au fost considerate ca având o problematică gay, şi nici cel de faţă nu face excepţie.

Doi fraţi homosexuali

În acest „Mine vaganti" (în traducere liberă „bombe cu ceas", referire la natura rebelă a bunicii din film, interpretată de Ilaria Occhini) - neinspirat tradus de distribuitori „Cine zice, ăla este!" -, avem de-a face, până la un punct, cu familia italiană tipică. Clanul Cantone este unul numeros, care produce de decenii paste făinoase într-o mică localitate conservatoare, precum întreg sudul Italiei, din regiunea Puglia. Cu ocazia unei reuniuni de familie, fiul cel mai mic, Tommaso, care studiază la Roma, doreşte să-şi mărturisească deschis homosexualitatea. Surpriza este că fratele său mai mare, Antonio, i-o ia înainte şi dezvăluie, în faţa tuturor, propria înclinaţie pentru bărbaţi, motiv de a fi alungat de către autoritarul „şef de clan".

Dacă un fiu homosexual îşi bagă tatăl în spital, doi l-ar omorî, şi pe acest raţionament Tommaso este obligat să tacă din gură şi să preia el afacerile familiei. De aici, fel de fel de încurcături amuzante, în buna tradiţie a comediei de situaţii all'italiana.

Din păcate, inconsecvenţa tematică şi dezordinea stilistică grevează, în cele din urmă, filmul ca ansamblu. Pentru o comedie, pelicula vrea să spună prea multe şi să dedice şi un poem vremurilor trecute (prin personajul-cheie al bunicii, marcată de o dragoste nefericită). Ozpetek vrea să ne facă să-l înţelegem pe Tommaso şi strecoară numeroase accente dramatice, de introspecţie a acestuia. O secvenţă cum e cea a prietenilor gay de la Roma, care vin să-l viziteze pe Tommaso, nu face altceva, însă, decât să dea apă la moară clişeelor despre homosexuali, prin acumularea de locuri comune şi de umor căznit. Scena finală, a înmormântării bunicii, amintind de maniera lui Ettore Scola, aduce laolaltă toate personajele, din trecut şi din prezent, pe un fundal de muzică... turcească.

Info:

„Mine vaganti" / „Cine zice, ăla este!" (Italia, 2010)
Regia: Ferzan Ozpetek
Cu: Riccardo Scamarcio, Nicole Grimaudo, Ilaria Occhini, Elena Sofia Ricci
Unde: Hollywood Multiplex, orele 11.00 - 13.30 - 18.45 (sâmbătă); 11.00 - 13.30 - 18.30 (duminică)
3 stele