Comedia „Oh, Ramona!“, văzută de un sfert de milion de oameni. Declaraţiile actorilor principali FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aggy K. Adams este Ramona FOTO Cinemagia

Comedia „Oh, Ramona!“, regizată de Cristina Jacob după bestseller-ul scris de Andrei Ciobanu, a fost vizionată, în doar cinci săptămâni de difuzare în cinematografele româneşti, de peste un sfert de million de spectatori.

Comedia „Oh, Ramona!“, prima producţie românească ajunsă vreodată la încasări de peste un milion de dolari, atinge, după doar cinci săptămâni în cinematografele româneşti, peste un sfert de million de spectatori.  

Cu un total de 250.907 de spectatori, potrivit cifrelor publicate de cinemagia.ro, adaptarea volumului „Suge-o, Ramona!“ se află în topul filmelor care se bucură de un succes fenomenal în box office-ul românesc în acest an.

Este pentru prima dată din anul 2002 până acum când un film românesc depăşeste pragul de 200.000 de spectatori. În plus, este cel mai vizionat film al anului şi a înregistrat cel mai mare număr de spectatori (111.881) al unei producţii româneşti în primul weekend de proiecţii.

  

„Este minunat tot ce se întâmplă în România cu filmul «Oh, Ramona». Am avut parte de cel mai frumos public şi vă mulţumesc pentru toate mesajele. Este primul meu rol principal şi sunt extrem de mândră de rezultat. Mulţumesc, Cristina Jacob, pentru tot. Mulţumesc vouă că aţi mers în număr atât de mare la film, sunt foarte recunoscătoare“, declară Aggy K. Adams, cea care o interpretează pe celebra Ramona.   

De cealaltă parte, Anemona, interpretată de actriţa Holly Horne, spune: „Sunt norocoasă că am avut şansa să joc rolul Anemonei şi că fac parte dintr-o producţie de aşa mare succes. Mulţumesc, România, pentru extraordinara primire“.  

Bogdan Iancu adaugă: „250.000 de oameni. Dacă stau să mă gândesc, n-am văzut în viaţa mea atâtea zero-uri. Vă mulţumesc enorm pentru tot sprijinul acordat, pentru că veniţi în continuare la film cu inima deschisă. Toată situaţia asta este copleşitoare pentru mine şi nu pot decât să mă simt mândru de ceea ce am realizat împreună“. 

Aggy K. Adams, Ramona Jacob şi Bogdan Iancu

Şi Adromenda Godfrey îşi arată entuziasmul faţă de publicul român: „Sunt atât de încântată să fac parte din fenomenul «Oh, Ramona!». Mi-a plăcut enorm să joc personajul Alfred, mama lui Andrei, şi e minunat că atât de mulţi oameni vin să ne privească şi să se distreze la cinema! Este fantastic că «Oh, Ramona!» este atât de iubit de public. Mulţumesc tuturor că aţi venit să-l urmăriti!“.

„A fost o experienţă minunată să fiu parte din acest film. Cred că atât cartea, cât şi filmul au avut un impact enorm asupra unei întregi generaţii din România şi sper că impactul va continua să existe şi pentru generaţiile viitoare. Deşi petrec cel mai mult timp în Londra, cu sigurantă voi continua să mă întorc în România pentru ospitalitatea şi bunătatea cu care am fost întâmpinaţi în timpul filmărilor“, mărturiseşte Basil Eidenbenz, cel care l-a interpretat pe Alin. 

„Mă bucur că am ajuns prin personajul meu, Silviu, la o audienţă atât de mare. România a fost extrem de primitoare cu mine. M-am distrat la filmări şi am avut parte de cea mai tare perioadă din viaţa mea. Mulţumesc întregii echipe“, completează Leonard Boudreau, actorul care-l joacă pe Silviu. 

Melanie Ebanks, de asemenea, mulţumeşte publicului: „Wow, este uimitor câţi oameni au ieşit să vadă «Oh, Ramona!». Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi făcut timp pentru a susţine acest film. Asta înseamnă mult pentru noi toţi“.

Comedia „Oh, Ramona!“ a fost lansată în cinematografe pe 14 februarie. Aceasta este rescrierea cinematografică a cărţii lui Andrei Ciobanu pe care regizorul şi scenaristul Cristina Jacob a ales-o pentru noul ei proiect de comedie.

„Oh, Ramona!“ urmăreşte transformarea lui Andrei din adolescent într-un adult care-şi trăieşte candid şi autoironic prima poveste de dragoste, inocentă şi neîmpărtăşită, în alternanţă cu a doua poveste, intensă şi nebunească, incapabil să facă o alegere.

Povestea românească din ficţiunea autobiografică „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob, a devenit în viziunea şi execuţia regizorului un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

Regizorul a optat pentru o echipă internaţională de actori: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell şi Alex Coteţ.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG