Christian Bale, încă o transformare dramatică pentru un rol. Cum arată acum actorul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Christian Bale este cunoscut pentru transformările dramatice prin care a trecut de-a lungul timpului pentru diverse roluri FOTO Getty Images

Actorul galez Christian Bale, în vârstă de 43 de ani, este din nou de nerecunoscut, recurgând la o transformare dramatică pentru filmul despre viaţa fostului vice-preşedinte american Dick Cheney, în care va fi protagonist.

Fiind prezent la o conferinţă de presă din Beverly Hills, pentru filmul „Hostiles“, participanţii au putut observa transformarea dramatică a actorului, care s-a îngrăşat considerabil şi s-a ras pe cap, scrie The Independent. 

Întrebat în cadrul Festivalului de Film de la Toronto despre kilogramele pe care le-a acumulat, actorul a răspuns, în spirit de glumă: „Doar am mâncat multă plăcintă“. 

În viitorul film „Backseat“, regizat de Adam Mckay şi care se va lansa pe marile ecrane în 2018, Christian Bale îl va interpreta pe Dick Cheney - un susţinător înfocat al acţiunilor împotriva terorismului şi un susţinător-cheie al Războiului din Irak, alături de actorul american Steve Carell (55 de ani), cel care îl va juca pe Donald Rumsfeld, secretarul Apărării în administraţia preşedintelui George W. Bush, din timpul mandatului lui Cheney. 

Christian Bale a ajuns de nerecunoscut FOTO The Independent

Christian Bale a ajuns de nerecunoscut FOTO The Independent


George W. Bush va fi interpretat de Sam Rockwell (49 de ani), în timp ce actriţa Amy Adams (43 de ani), cunoscută din filmele „Nocturnal Animals“, „American Hustle“ şi „Arrival“,  o va interpreta pe soţia lui Dick Cheny, Lynne Cheney.

Transformările actorului pentru diverse roluri au atras atenţia şi în trecut, când Bale a ajuns să cântărească doar 55 de kilograme pentru rolul lui Trevor Reznik din „The Machinist/Maşinistul“ (2004).

În 2005, la debutul său ca super erou în „Batman Begins“ a ajuns la 104 kilograme, iar transformarea avea loc în mai puţin de un an de la rolul jucat în „The Machinist/Maşinistul“ (2004), un portret întunecat al unui bărbat care îşi pierde minţile din cauza insomniei, însă aspectul şocant al lui Bale îl poate face greu de privit. Actorul a slăbit 34 de kilograme în doar trei luni, meniul zilnic fiind alcătuit dintr-o ceaşcă de cafea, o cutie cu ton şi un măr. Mai mult decât atât, Bale a început să fumeze pentru a-şi reduce apetitul, însă totul a meritat, căci interpretarea a fost de-a dreptul uluitoare. 

Christian Bale în „The Machinist“

Galezul Christian Bale a fost distribuit mulţi ani în producţii independente, înainte de a juca în câteva filme de la Hollywood cu un buget important. Astfel, Christian Bale a atras atenţia publicului la vârsta de 13 ani, când a jucat în filmul „Imperiul soarelui“ (1987). Au urmat rolurile din „American Psycho“ (2000), „Equilibrum“ (2002), „Batman - Începuturi“ (2005), „Prestigiul“ (2006), „I'm Not There“ (2007), „Drumul dreptăţii/ 3:10 To Yuma“ (2007), „Cavalerul negru“ (2008), „Terminator - Salvarea“ (2009) şi „Cavalerul negru: Legenda renaşte“ (2012).

Starul galez a câştigat în 2011 premiul Oscar pentru Cel mai bun rol secundar graţie evoluţiei sale din drama „Luptătorul/ The Fighter“. Recent, Christian Bale a jucat în filmul „Ţeapă în stil american/ American Hustle“, de David O. Russel, rolul escrocului Irving Rosenfeld, pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar 2014, la categoria Cel mai bun actor în rol principal.

Christian Bale FOTO Getty Images

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie