Ce aduce august la cinema: de la „Magic Mike“ la Woody Allen
0Luna august e liniştită la cinema. 10 filme vin în săli, majoritatea francize, fie că vorbim de „Bourne“, „The Expendables“ sau Woody Allen. Striptease, agenţi CIA, mercenari, întâlniri ataşante de familie, o prinţesă cu porniri războinice şi idile prin Roma – sfârşitul verii aduce câte puţin din toate în cinematografe.
Cu o idee bună vine MediaPro Distribution, pe 17 august: Hot Shorts. Trei scurtmetraje regizate de trei cineaşti tineri, toate produse de MediaPro şi unele premiate deja în festivaluri, vor fi proiectate pe marele ecran sub această titulatură. E vorba de „Bora Bora“ (regia Bogdan Mirică) , „În film la naşu’“(regia Cristina Iacob) şi „Tatăl meu e cel mai tare“ (regia Radu Potcoavă).
Iată ce aduce august la cinema:
„Magic Mike“/„Mike meseriaşu'“
Regia: Steven Soderbergh
Cu: Channing Tatum, Alex Pettyfer, Matthew McConaughey, Olivia Munn, Joe Manganiello
Premiera: 3 august
„Dacă a-ţi vinde corpul e atât de distractiv, de ce ar fi ceva rău în asta, până la urmă?”, cugeta un critic american după filmul lui Steven Soderbergh. Povestea personală a lui Channing Tatum, care a fost stripper profesionist la 19 ani, e la originea scenariului. Iniţial, Tatum, care-şi joacă propriul rol, l-ar fi vrut la regie pe Nicolas Winding Refn - şi e înţeles de ce, după ce Ryan Gosling a devenit the coolest guy in town cu „Drive” – însă proiectul a picat în braţele lui Soderbergh, ceea ce nu e de ici de colo. Structura narativă, ca şi povestea în sine – Mike îl ia sub aripă pe The Kid (Alex Pettyfer) ca să-l înveţe să seducă şi să câştige bani, însă aşa se produce şi convertirea lui spre altceva - e una convenţională, însă deliciul o fac dedesubturile vieţii de stripper.
„The Bourne Legacy“/„Moştenirea lui Bourne“
Regia: Tony Gilroy
Cu: Jeremy Renner, Edward Norton, Rachel Weisz, Stacy Keach, Oscar Isaac, Albert Finney, Joan Allen, David Strathairn, Scott Glenn
Premiera: 10 august
Extrem de profitabila franciză Bourne introduce un nou personaj - şi, implicit, un nou star, Jeremy Renner – în ecuaţie. Scenaristul şi regizorul Tony Gilroy extinde lumea creată de Robert Ludlum cu o nouă poveste, în care Renner este Aaron Cross, un agent din programul Outcome. Pentru că CIA încearcă să închidă programul, agenţii trebuie eliminaţi pe rând, iar Cross este primul dintre ei. Aliată îi va fi Stephanie (Rachel Weisz), o specialistă în genetică. Cu un miliard de dolari câştigaţi cu filmele precedente, populara serie cu spioni va domina, fără îndoială, box office-ul lunii august.
„Total Recall. Memorie programată“
Regia: Len Wiseman
Cu: Colin Farrell, Kate Beckinsale, Jessica Biel
Premiera: 10 august
Remake al filmului din 1990, în care cap de afiş erau Arnold Schwarzenegger şi Sharon Stone, noul „Total Recall“ este o adaptare a povestirii „We Can Remember It for You Wholesale” (1966), de Philip K. Dick. Din această variantă lipseşte călătoria pe Marte, iar cobaiul companiei Rekall, cea care îţi transformă visele în amintiri reale, este Colin Farrell. Dorinţa lui, aceea de a-şi fabrica amintiri dintr-un trecut de super-spion, eşuează şi îl transformă într-o ţintă, în timp ce graniţa dintre realitate şi fantezie se şubrezeşte.
„Brave”/ „Neînfricată“
Regia: Brenda Chapman (I), Mark Andrews
Voci: Emma Thompson, Kelly Macdonald, Kelly Macdonald, Julie Walters, Billy Connolly, Craig Ferguson, Robbie Coltrane, John Ratzenberger
Premiera: 17 august
Primul film cu prinţese al celor de Pixar a avut nevoie şi de o reînnoire completă a sistemului de animaţie al studioului, pentru prima dată în 25 de ani. Cei mai mulţi critici americani i-au lăudat partea vizuală şi felul creativ în care explorează relaţiile mamă-fiică, reproşându-i totuşi plot-ul convenţional. Merida (vocea lui Reese Witherspoon) este o prinţesă roşcată din Scoţia, undeva în secolul X, o iscusită arcaşă nevoită să lupte cu forţe oculte pentru a-şi dezlega familia şi regatul de un blestem străvechi.
„That's My Boy“/ „Băiatu' tatii“
Regia: Sean Anders
Cu: Adam Sandler, Andy Samberg
Premiera: 17 august
După atâtea Zmeure de Aur, Adam Sandler continuă să facă alegeri mai mult decât discutabile. „That's My Boy“ a avut destule cronici nefavorabile, fiind criticat pentru glumele nesărate, poantele răsuflate şi un Sandler care îşi tratează audienţa de sus, exact când cariera lui este undeva jos. În acest film, Sandler este tatăl unui tânăr pe care nu l-a mai văzut de ani buni şi pe care îl vizitează, cu o cerere importantă, exact în perioada nunţii lui.
„Le Skylab“/ „Explozie în familie“
Regia: Julie Delpy
Cu: Julie Delpy, Lou Avarez, Eric Elmosnino, Aure Atika
Premiera: 24 august
Ataşant, amuzant şi luminos, „Le Skylab“ e filmul perfect pentru o seară de vară. Actriţa Julie Delpy şi, de câţiva ani, regizoare, se află la al patrulea film, unul inspirat din propria copilărie. Reuniunea unei familii mari în Bretagne, în vara lui 1979, la aniversarea bunicii, e văzută prin ochii unei fetiţe de 10 ani şi e pusă sub semnul unei ştiri inedite, aceea că Sky Lab, o bucată dintr-o rachetă NASA, le va cădea în cap în vara aceea. „Le Skylab“ a luat Premiul Special la San Sebastian şi este considerat cel mai bun film al lui Delpy.
„Hesher“
Regia: Spencer Susser
Cu: Joseph Gordon-Levitt, Natalie Portman
Premiera: 24 august
Dacă vă place Joseph Gordon-Levitt, acesta e momentul lui. E un tip de 20 de ani care vine de nu se ştie unde şi care se instalează, neinvitat, într-o familie distrusă de dispariţia celei care fusese mamă şi soţie. T.J are 13 ani şi a rămas complet singur după ce tatăl său s-a izolat în durere, singurul sprijin fiindu-i bunica. Pe Hesher îl întâlneşte în drum spre şcoală, iar asta îi va schimba viaţa.
„The Watch“/„Extra' pază-n cartier“
Regia: Akiva Schaffer
Cu: Ben Stiller, Jonah Hill, Vince Vaughn
Premiera: 24 august
Comedie grosieră şi sci-fi e combinaţia pe care mizează „The Watch“. Rezultatul e mai mult vulgar şi mai puţin amuzant, spun primele cronici, iar ideile din scenariu sunt cât se poate de răsuflate. Patru prieteni din suburbiile unui oraş american decid să formeze un fel de patrulă comunitară, în mare ca să scape de îndatoririle de acasă, pentru câteva ore petrecute între prieteni. Doar că cei patru vor descoperi curând că orăşelul lor a fost invadat de extratereştrii deghizaţi în oameni obişnuiţi, aşa că se pun pe salvat Planeta.
„To Rome with Love“/„Din dragoste pentru Roma“
Regia: Woody Allen
Cu: Ellen Page, Jesse Eisenberg, Woody Allen, Penelope Cruz, Alec Baldwin, Roberto Benigni
Gen film: Comedie
Premiera: 31 august
Cel mai recent film al lui Woody Allen e considerat deja unul dintre cele mai slabe din cariera sa. Cu toate astea, e imposibil să nu vă binedispună. Reţeta e aceeaşi ca în precedentele comedii filmate în mari oraşe din Europa: locuri superbe şi poveşti intercalate. Un arhitect american vine aici să-şi retrăiască tinereţea, în timp ce un locuitor al Romei ajunge fără să vrea o celebritate a metropolei, iar un cuplu din provincie descoperă atracţiile dragostei în moduri diferite.
„The Expendables 2 “/„Eroi de sacrificiu 2“
Regia: Simon West
Cu: Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Chuck Norris, Dolph Lundgren, Jason Statham, Jet Li, Liam Hemsworth
Premiera: 31 august
Greii filmelor de acţiune se reunesc din nou, de data asta poate cu ceva mai mult „miez“. Stallone promite, încă de la anunţul continuării, că filmul va fi „uriaş pe toate nivelurile”. Deocamdată, uriaş este bugetul de 100 de milioane de dolari. Filmările au avut loc în Bulgaria, cu scandaluri din partea ecologiştilor, care susţin că echipa de producţie a distrus populaţia de lilieci a unei peşteri protejate. Subiectul sună cât se poate de familiar: mercenarii conduşi de Barney Ross (Stallone) pleacă într-o nouă misiune, iar când unul dintre membrii echipei e ucis, nu se vor da în lături de la nimic ca să se răzbune.