Ce actriţă o va interpreta pe prinţesa Diana în sezoanele 5 şi 6 din „The Crown“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa Elizabeth Debick va interpreta rolul prinţesei Diana în sezoanele 5 şi 6 ale serialului „The Crown".  Producţia Netflix a urmărit povestea familiei regale pe mai multe perioade, începând cu sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50.

Actriţa Elizabeth Debicki, care va putea fi văzută în următoarul film al lui Christopher Nolan „Tenet", a fost distribuită în sezoanele 5 şi 6 ale serialului „The Crown", în rolul prinţesei Diana, potrivit Variety.

„Spiritul prinţesei Diana, vorbele şi acţiunile ei trăiesc în inimile multora. Am privilegiul şi onoarea de a mă alătura acestei serii magistrale, care m-a captivat de la primul episod", a scris Debicki în anunţul de duminică făcut pe Twitter. 

Producţia Netflix a urmărit povestea familiei regale pe mai multe perioade, începând cu sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50, odată cu căsătoria reginei Elizabeth şi a prinţului Philip. 

Sezonul trei, lansat în 2019, a ajuns cu acţiunea în anii 1960 şi 1970, înlocuind distribuţia cu actori în vârstă. Prinţesa Diana, care s-a născut în 1961, a fost inclusă în sezonul patru de actriţa Emma Corrin.  

„The Crown" şi-a anunţat distribuţia extinsă marţi, cu Jonathan Pryce în rolul prinţului Philip în ultimele două sezoane. Starul din "Doctor Who" Matt Smith a fost cel care l-a interpretat la început, iar actorul Tobias Menzies, cunoscut din "Game of Thrones" l-a înlocuit în sezoanele 3 şi 4.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG