BAFTA 2020: Joaquin Phoenix, discurs critic la adresa industriei de film: „Un sistem de opresiune“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Joaquin Phoenix (45 de ani) a criticat dur Academia Britanică de Film pentru lipsa diversităţii din rândul selecţiilor pentru premiile BAFTA din acest an. Gala avut loc duminică, 2 februarie, la Royal Albert Hall din Londra.

Academia Britanică de Film a fost dur criticată din cauza lipsei diversităţii în rândul nominalizaţilor la premiile BAFTA 2020. Niciun actor de culoare nu a fost selectat în categoriile pentru interpretare, iar în ceea ce priveşte regia, aici au fost aleşi doar bărbaţi. Nominalizările au fost alese în urma votului celor 6.700 de membri ai Academiei.

Joaquin Phoenix, care a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal graţie interpretării sale din filmul „Joker“, a ţinut un discurs plin de forţă, acuzând industria că transmite un mesaj clar oamenilor de culoare şi anume că aceştia „nu sunt bineveniţi“, potrivit cnn.com. 

Lista completă a câştigătorilor premiilor BAFTA 2020

„Cred că acesta este mesajul pe care-l transmitem celor care au contribuit atât de mult la această industrie, de pe urma cărora beneficiem cu toţii“, a declarat Joaquin.

Deşi a menţionat că se simte „onorat“ să fie apreciat de Academia Britanică de Film, Joaquin a subliniat că se simte deopotrivă „ruşinat“ de faptul că actorii de culoare n-au avut parte de acelaşi „privilegiu“.

„La rândul meu, mi-e ruşine să spun că şi eu sunt o parte a problemei. Nu am făcut tot ceea ce mi-ar fi stat în putere în legătură cu asta. Nu toate filmele la care am lucrat au respectat principiul diversităţii. Dar cred că problema e mai mare de atât. Nu e suficient ca distribuţia să fie una multi-culturală. Trebuie să facem într-adevăr eforturi pentru a înţelege sistemul rasist. Cred că este obligaţia celor care au creat şi au perpetuat şi au beneficiat de pe urma unui sistem de opresiune să-l distrugă, aşa că această sarcină ne revine“, a completat actorul. 

„Nu cred că cineva îşi doreşte tratament preferenţial, deşi este ceea ce primim în fiecare an. Cred că toţi vor să fie cunoscuţi, apreciaţi şi respectaţi pentru munca lor“, a mai spus Joaquin Phoenix. 

Joaquin Phoenix nu a fost singurul care a atras atenţia asupra lipsei diversităţii în rândul nominalizaţilor la premiile BAFTA 2020. Şi prezentatorul ceremoniei, Graham Norton, a glumit spunând că 2019 a fost anul când „bărbaţii albi au reuşit, într-un final, să pătrundă în lumea cinema-ului“.

În plus, prinţul William al Marii Britanii, care este preşedinte BAFTA, a atras atenţia asupra acestui aspect în discursul său de la începutul galei. 

„În 2020, şi nu pentru prima dată în ultimii ani, ne aflăm din nou în situaţia în care trebuie să tragem un semnal de alarmă şi să facem mai multe pentru a asigura diversitatea în industria de film şi în procesul selecţiilor“, a transmis ducele de Cambridge. 

Olivia Colman, Gillian Anderson, Al Pacino, Charlize Theron, Joaquin Phoenix, Scarlett Johansson şi Adam Driver s-au numărat printre starurile prezente la gala la care invitaţi de onoare au fost ducele şi ducesa de Cambridge. Filmul „1917“, regizat de Sam Mendes, a fost marele câştigător, reuşind să obţină şapte trofee. 

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate