Animaţie uluitoare

Un look complicat, inspirat din imageria celtică, delicat, ornamental, foarte colorat şi organic. Multipremiatul „The Secret of Kells“, cel mai bun film irlandez al anului trecut, a trecut neobservat în Bucureşti.

Cât ai fi în stare să dai pe o raritate cinefilă cu momente de frumuseţe care-ţi taie respiraţia? Se pare că mai nimic, din moment ce „The Secret of Kells", cel mai bun film irlandez al anului 2008, mult-medaliat şi inclus pe shortlistul Oscarurilor pentru animaţie, a trecut neobservat în Bucureşti.

În săptămâna în care devoratorii de celuloid se împărţeau între „Concertul" (ifosativii) şi „Twilight" (populiştii), în sală la Scala, în ziua de reducere, eram doar cinci oameni. Şi totuşi, din nou şi din nou, scuzele celor care piratează compulsiv sunt: 1. fac asta pentru că filmele rare nu ajung la noi 2. costă prea scump să mergi la cinema.

Dar, oare, în ce ţară din UE mai poţi vedea un titlu selecţionat pentru premiile europene cu un euro? Adică la jumătate din preţul unei beri dintr-o locantă de fiţe din centrul istoric. Nu cumva am devenit prea plângăcioşi şi răsfăţaţi? E drept că, la noi, animaţia nu prea are public decât dacă e „Ice Age" sau Disney, însă acest tip de indiferenţă e chiar descurajantă.

„Urmează-ţi inima, şi nu mintea"

Brendan e un tânăr călugăr şi, aparent, singurul copil rezident al unei mănăstiri din inima pădurii irlandeze. Unchiul său e chiar abatele, un munte de om determinat să construiască un zid puternic în jurul forăreţei, menit să-i ţină departe pe vikingii ameninţători.

Deloc surprinzător, Brendan e foarte puţin interesat de construirea zidului şi îşi petrece timpul cu fascinantul frate Aidan şi cu pisica acestuia, Pangur Ban (creatură care, Slavă Domnului, întrerupe obositorul trend recent şi miorlăie în loc să vorbească). Aidan vrea să rescrie miraculoasa carte a lui Iona, „cea mai strălucitoare dintre toate".

Pentru că vorbim de un film de aventură inspirat din vechi legende, Brendan e nevoit să plece în strania pădure din apropiere, după agrişele din care se face cerneala. Abia când băiatul abandonează mănăstirea, intriga începe să capete focus. Mesajul e indescifrabil, dar există indicii puternice că e vorba de „urmează-ţi inima, şi nu mintea". Povestea firavă e şi principala slăbiciune aici.

Însă dacă te laşi pradă animaţiei uluitoare (nu, nu exagerez deloc), ai parte de un veritabil festin vizual. Graţie riscurilor pe care debutanţii Tomm Moore şi Nora Twomey şi le asumă, rezultatul nu seamănă cu absolut nimic din ce am văzut recent în materie de animaţie: un look complicat, inspirat din imageria celtică, delicat, ornamental, foarte colorat şi organic (totul e făcut manual) care, deşi are doar două dimensiuni, parcă îţi sare direct în poală şi în cortex. Se întâmplă atâtea pe ecran, ai parte de o asemenea avalanşă figurativă, încât, de cele mai multe ori, nu ştii unde să te uiţi.

Captivantă şi creativă, iată o peliculă care ştie să-şi câştige publicul (dovadă premiul de popularitate obţinut la Edinburgh). Din păcate, nu şi pe cel din România.