Animaţie uluitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toate cadrele din film au fost desenate manual

Un look complicat, inspirat din imageria celtică, delicat, ornamental, foarte colorat şi organic. Multipremiatul „The Secret of Kells“, cel mai bun film irlandez al anului trecut, a trecut neobservat în Bucureşti.

Cât ai fi în stare să dai pe o raritate cinefilă cu momente de frumuseţe care-ţi taie respiraţia? Se pare că mai nimic, din moment ce „The Secret of Kells", cel mai bun film irlandez al anului 2008, mult-medaliat şi inclus pe shortlistul Oscarurilor pentru animaţie, a trecut neobservat în Bucureşti.

În săptămâna în care devoratorii de celuloid se împărţeau între „Concertul" (ifosativii) şi „Twilight" (populiştii), în sală la Scala, în ziua de reducere, eram doar cinci oameni. Şi totuşi, din nou şi din nou, scuzele celor care piratează compulsiv sunt: 1. fac asta pentru că filmele rare nu ajung la noi 2. costă prea scump să mergi la cinema.

Dar, oare, în ce ţară din UE mai poţi vedea un titlu selecţionat pentru premiile europene cu un euro? Adică la jumătate din preţul unei beri dintr-o locantă de fiţe din centrul istoric. Nu cumva am devenit prea plângăcioşi şi răsfăţaţi? E drept că, la noi, animaţia nu prea are public decât dacă e „Ice Age" sau Disney, însă acest tip de indiferenţă e chiar descurajantă.

„Urmează-ţi inima, şi nu mintea"

Brendan e un tânăr călugăr şi, aparent, singurul copil rezident al unei mănăstiri din inima pădurii irlandeze. Unchiul său e chiar abatele, un munte de om determinat să construiască un zid puternic în jurul forăreţei, menit să-i ţină departe pe vikingii ameninţători.

Deloc surprinzător, Brendan e foarte puţin interesat de construirea zidului şi îşi petrece timpul cu fascinantul frate Aidan şi cu pisica acestuia, Pangur Ban (creatură care, Slavă Domnului, întrerupe obositorul trend recent şi miorlăie în loc să vorbească). Aidan vrea să rescrie miraculoasa carte a lui Iona, „cea mai strălucitoare dintre toate".

Pentru că vorbim de un film de aventură inspirat din vechi legende, Brendan e nevoit să plece în strania pădure din apropiere, după agrişele din care se face cerneala. Abia când băiatul abandonează mănăstirea, intriga începe să capete focus. Mesajul e indescifrabil, dar există indicii puternice că e vorba de „urmează-ţi inima, şi nu mintea". Povestea firavă e şi principala slăbiciune aici.

Însă dacă te laşi pradă animaţiei uluitoare (nu, nu exagerez deloc), ai parte de un veritabil festin vizual. Graţie riscurilor pe care debutanţii Tomm Moore şi Nora Twomey şi le asumă, rezultatul nu seamănă cu absolut nimic din ce am văzut recent în materie de animaţie: un look complicat, inspirat din imageria celtică, delicat, ornamental, foarte colorat şi organic (totul e făcut manual) care, deşi are doar două dimensiuni, parcă îţi sare direct în poală şi în cortex. Se întâmplă atâtea pe ecran, ai parte de o asemenea avalanşă figurativă, încât, de cele mai multe ori, nu ştii unde să te uiţi.

Captivantă şi creativă, iată o peliculă care ştie să-şi câştige publicul (dovadă premiul de popularitate obţinut la Edinburgh). Din păcate, nu şi pe cel din România.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea